Pe 8 mai 1950, în gara din localitatea franceză Metz, se urcă în tren Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei la acel moment. Doar câteva ore îl despărţeau de una dintre cele mai grele misiuni pe care le-a avut vreodată un om de stat european. În mai puţin de 50 de ani muriseră peste 100 de milioane de oameni. La 5 ani după terminarea războiului, Europa trecuse prin câteva momente care puteau reaprinde oricând conflagraţia. Un nou război era văzut destul de probabil de majoritatea cetăţenilor de pe acest continent.
Fundamentele Uniunii Europene, ce se aflau în servieta lui Schuman, au apărut într-un moment în care omenirea s-a speriat de ea însăşi.
Schuman, care călătoarea către Paris, avea la el planul care urma să aducă pacea în Europa. Era la a opta ciornă. Nu Schuman era autorul lui, ci Jean Monnet, omul care reuşise să găsească o formulă prin care făcea războiul între europeni imposibil.
Dar pentru asta avea nevoie de un politician care să poată vorbi cu toate părţile interesate şi să îi convingă pe toţi că planul putea să aibă succes.
Aici intervenea ministrul de externe francez. Asta era rolul lui Schuman. Practic, Jean Monnet, tehnocratul genial, avea nevoie de Robert Schuman, politicianul genial. Prima oară trebuia să convingă întreg guvernul francez, pentru a putea vorbi în numele lui. După aceea, Germania de Vest trebuia să fie de acord. De asemenea, trebuia văzut dacă europenii mai credeau că pacea mai este un concept plauzibil sau o utopie, dacă urmau să susţină proiectul sau nu.
Mai pe scurt, multe puteau merge rău.
Imediat cum ajunge la Paris, pe 9 mai, Schuman are o întâlnire cu membrii guvernului francez, ocazie prin care le prezintă propunerea şi le cere sprijinul politic. Planul era cel puţin curajos. Robert Schuman se bate pentru fiecare idee şi deşi au fost momente, pe parcursul şedinţei, în care se părea că totul se va nărui, premierul de atunci, George Bidault, îi garantează lui Schuman întregul sprijin al cabinetului pe care îl conducea. Practic, Franţa susţinea planul unei Europe unite.
Acum urma testul publicului. Imediat după ce obţine acordul guvernului francez, Schuman convoacă o conferinţă de presă la Quai d’Orsay, sediul ministerului de externe de la Paris.
Sala aleasă este Salon d’horloge. Ora aleasă, 18.
Nimeni nu se aştepta la ceva deosebit. Credeau că o fie un anunţ banal. De altfel, atâtea declaraţii rămân uitate. Fie pentru că reprezintă doar o serie de platitudini, fie pentru că impactul lor asupra istoriei este egal cu zero.
Robert Schuman nu ştia exact dacă declaraţia lui va însemna ceva în istoria Europei. Cu siguranţă, spera. Dar până la urmă, planul lui pentru pacea europeană abia trecuse de guvernul francez şi mai erau atâtea obstacole în faţă. Din nou, multe puteau merge prost.
„Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă.
Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice.“
Aşa începe una dintre cele mai importante declaraţii ale secolului trecut. Schuman avea să prezinte ideea lui Jean Monnet de a face războiul imposibil.
„Guvernul francez propune ca producţia franco-germană de cărbune şi oţel să fie plasată sub o Înalta Autoritate comună, în cadrul unei organizaţii deschise şi altor state europene. Punerea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel va asigura imediat stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică, un prim pas către realizarea unei federaţii europene şi va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării muniţiei de război, dar care au fost, în acelaşi timp, cele mai constante victime ale conflictelor.”
Era pentru prima oară când se întâmpla aşa ceva. Jean Monnet, autorul planului Uniunii Europene, a gândit în aşa fel încât să facă războiul imposibil din punct de vedere material, punând sub autoritatea unui for supranaţional producţia de cărbune şi oţel a Europei.
„Solidaritatea de producţie astfel stabilită va demonstra că orice război între Franţa şi Germania devine nu numai inimaginabil, ci şi imposibil din punct de vedere material.”
Practic, Schuman invită Germania şi alte state europene să se alăture unei noi ordini continentale.
După declaraţia sa, Konrad Adenauer, cancelarul Germaniei de Vest, anunţă că este de acord cu propunerea lui Schuman. Italia, Belgia, Luxembourg şi Olanda se alătură.
Avea să se întâmple. Europa se unea. În sfârşit.
Reprezentanţii tuturor statelor se întâlnesc şi decid că pe 18 aprilie 1951 să semneze Tratatul de Paris ce duce la apariţia Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, un fel de bunică a Uniunii Europene de astăzi.
Statele Unite ale Americii sprijină cu toate forţele proiectul european. Planul Marshall şi NATO sunt doar două dintre ajutoarele vitale pe care le-a oferit poporul american poporului european.
Creşterea economică explodează în rândul statelor ce au urmat calea propusă de Schuman, Monnet şi restul părinţilor fondatori ai Europei.
În timp ce ţările ce au adoptat calea totalitarismului, naţionalismului şi a planificării centralizate se afundă în mizeria propriilor minciuni şi încep să îşi chinuie cetăţenii, nivelul de trai al europeanului creşte la cote nemaiîntâlnite. Libertatea, democraţia şi prosperitatea definesc noua construcţie europeană.
După Tratatul de la Maastricht din 1992, Uniunea Europeană i-a naştere. Schengen, moneda euro, cetăţenia europeană, toate aceste concepte sunt o garanţie a tratatului de atunci.
Astăzi, Uniunea Europeană este prima economie a lumii, cu un produs intern brut de 13.900 miliarde de euro (Statele Unite au un PIB de aproximativ 13.400 miliarde euro, iar China 8.695 miliarde euro). Serviciile reprezintă o pondere de 71 % din PIB, în timp ce industria contribuie cu 24%, iar agricultură cu 1,6%.
Forţa de muncă de 231 milioane de oameni îi conferă un avantaj economic şi militar extraordinar.
Chelutielile militare ale Uniunii Europene sunt de 192 miliarde euro, pe locul 2 după Statele Unite ale Amercii. Numărul militarilor activi este de 1,5 milioane oameni. Forţa armatelor Uniunii Europene este formată din 546 de vase, 2.488 avioane şi 7.695 de tancuri.
De asemenea, Europa are 398 milioane de utilizatori de internet, locul 2 în lume.
Uniunea Europeană este cel mai mare importator şi exportator din lume. 16 % din totalul importurilor la nivel global revin UE, în timp ce exporturile constituie 15%.
Probleme cele mai mari ale Europei în momentul de faţă sunt de ordin demografic.
În 1900, populaţia Europei reprezenta 25% din populaţia lumii. Astăzi reprezintă doar 7%. Fertilitatea a scăzut îngrijorător de mult.
În 1994, populaţia Europei între 0-29 ani era 40,6% din total, astăzi populaţie între 0-29 ani reprezintă 33%. Asta arată că Europa îmbătrâneşte. Şi o face repede.
Vârsta mediană a populaţiei europene este de 42,2 ani. Între 2014 şi 2080, numărul persoanele ce vor atinge 80 de ani se va dubla.
Rata de fertilitate în Europa a ajuns la 1,58. Cea mai mare rată de fertilitate este în Franţa, 2,01, în timp ce la polul opus se află Portugalia, cu 1,23.
Europa are nevoie de o rată de fertilitate de cel puţin 2,1 pentru a rămâne la acelaşi nivel de populaţie.
În prezent, Europa trece din criză-n criză. Uniunea Europeană trebuie să treacă la următorul pas. Viteza integrării trebuie să crească. Oricât de greu sau de riscant ar fi, pare ultima soluţie. Europa încă este văzută drept un schelet instituţional şi atât.
Dar Europa are un spirit. Un spirit care a înnobilat lumea întreagă oferindu-i concepte precum democraţie, separarea puterilor în stat şi buna guvernanţă. Toate aceste porniri, toate aceste curente de gândire au nevoie de un complement de ordin constructiv şi organizatoric. Uniunea Europeană a oferit cadrul pentru acest exerciţiu pe care umanitatea îl trăieşte. Şi trebuie să continue. Trebuie să fie mai puternic.
Se uită destul de uşor acest lucru. Dar spiritul european şi cultură europeană au transformat lumea într-un loc mai bun.
Dacă ne dorim o lume mai sigură, Europa are nevoie de europeni. Europa are nevoie să fie iubită.
Această Uniune a dovedit că poate aduce cea mai mare prosperitate pe care a creat-o omul vreodată. Şi şi-a făcut cetăţenii purtătorii acestei prosperităţi. Marea provocare a acestui imperiu este de a şti să gestioneze belşugul.
Uniunea Europeană salvează vieţi în fiecare zi. Desigur, uităm să observăm. Dar salvează vieţi în fiecare zi, prin simplul fapt că face războiul aproape imposibil.
Dacă nu a mai fost niciun război în Europa în ultimii 66 de ani, este şi datorită Declaraţiei Schuman şi a Uniunii Europene ce a decurs din ea.