John Kerry: SUA nu se opun raidurilor aeriene rusești în Siria dacă acestea vizează SI și al-Qaida

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Statele Unite nu se vor opune raidurilor aeriene rusești în Siria dacă acestea chiar vizează gruparea Statul Islamic (SI) și grupările afiliate al-Qaida, a declarat secretarul american de stat John Kerry.

„Am spus clar că vom avea îngrijorări serioase dacă Rusia va lovi zonele unde nu se desfășoară operațiuni ale SI și ale grupărilor afiliate al-Qaida”, a indicat șeful diplomației americane la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, prezidată de omologul său rus Serghei Lavrov.

Potrivit Agerpres, reuniunea s-a desfășurat la câteva ore după ce președintele Vladimir Putin a anunțat că forțele aeriene rusești au început raidurile asupra pozițiilor grupării Statul Islamic în Siria.

„Dacă ultimele acțiuni ale Rusiei și cele aflate în desfășurare reflectă un angajament autentic în direcția înfrângerii organizației SI, atunci suntem dispuși să primim favorabil aceste eforturi”, a insistat Kerry. Totuși, el a apreciat că jihadiștii din SI nu vor putea fi învinși în Siria atât timp cât președintele Bashar al-Assad rămâne la putere.

„Nu trebuie să amestecăm lucrurile și nu vom amesteca lupta împotriva SI cu sprijinul pentru al-Assad”, a explicat secretarul american de stat.

Dacă Rusia va ataca alte poziții decât cele ale teroriștilor, atunci „raiduri de acest fel ar ridică semne de întrebare asupra intențiilor reale ale Rusiei: lupta împotriva SI ori susținerea regimului al-Assad”, a completat John Kerry, susținând totodată că operațiunile aviației militare ruse nu le vor influența pe cele ale coaliției antijihadiste conduse de SUA.

Înaintea declarației sale, un responsabil de la Pentagon a declarat, sub protecția anonimatului, că avioanele rusești au atacat forțele opoziției moderate, nu cele ale SI, iar un lider al acestei opoziții a acuzat Rusia că raidurile au provocat zeci de victime în rândul civililor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...