(VIDEO) Şi-au distrus telefoanele iPhone 7 noi-nouţe, după ce au încercat să-şi facă singuri gaură pentru căşti cu bormaşina, cum au văzut pe YouTube

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O farsă postată pe Internet le-a venit de hac unor posesori de iPhone 7. Ei nu s-au prins că videoclipul în care erau sfătuiţi să-şi dea gaură cu bormaşina în telefon pentru a face loc mufei pentru căşti era, de fapt, o glumă. Şi uite-aşa au aruncat pe fereastră peste 700 de euro.

TechRax este un canal de YouTube care conţine tot felul de filmuleţe trăsnite, în care sunt prezentate tot felul de experimente cu gadget-uri.

Însă foarte des situaţiile sunt luate în râs. Aşa cum este şi cazul clipului în care posesorii de iPhone 7 sunt sfătuiţi să-şi dea gaură cu bormaşina pentru a-şi face singuri jack-ul pentru căşti.

Unii utilizatori naivi au urmat sfaturile prezentate în materialul video şi şi-au distrus telefoanele noi-nouţe, transmite Daily Mail.

„Am încercat metoda asta şi m-am ales cu un ecran distrus, care nu mai merge. Am comis cea mai mare eroare din viaţa mea”, a scris o persoană la secţiunea de comentarii a filmuleţului.

Altul a povestit că lui nu i-a reuşit experimentul, iar iPhone-ul său nu mai porneşte.

Au existat şi persoane care au cerut mai multe lămuriri şi detalii despre această „tehnica”, iar o parte din comentatori i-au ironizat pe cei care au muşcat momeala.

Până acum, clipul a fost vizualizat de peste 8 milioane de ori.

Dacă vrei să-ţi cumperi iPhone 7, în niciun caz nu trebuie să-i faci gaură cu bormaşina pentru a asculta muzică la căştile cu fir, căci telefonul vine cu un adaptor special, care îţi permite să le conectezi la telefon prin intermediul Lighting Port, adică acolo unde bagi încărcătorul.

Apple a transmis că a renunţat la jack-ul pentru căşti pentru a face mai mult loc pentru componentele interne, dar şi pentru a promova căştile sale wireless, numite AirPod.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...