Serviciile secrete din Ucraina: Rusia se antrenează pentru un conflict nuclear

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Serviciile secrete ale armatei ucrainene susţin că forţele nucleare ale Rusiei sunt în mijlocul unui program de antrenament care simulează desfăşurarea unui conflict de amploare.

Serviciul de informaţii militare de la Kiev a postat pe Facebook informaţia conform căreia Corpul 33 Rachete al armatei ruse din vestul Siberiei a demarat un amplu program de verificare a capacităţii de ripostă cu armament nuclear, informează Newsweek.

„Scopul exerciţiului este de a verifica capacitatea de reacţie a forţelor de rachete strategice ale Rusiei şi de a duce la îndeplinire obiectivele în condiţiile unui conflict de proporţii mari, care implică şi folosirea armamentului nuclear”, menţionează raportul ofiţerilor de informaţii din armata Ucrainei.

Conform acestora, un alt exerciţiu de amploare va fi organizat în cursul lunii octombrie, deşi Ministerul Apărării din Rusia nu a dat publicităţii date despre exerciţiul viitor sau cel pe care ucrainenii îl reclamă a se desfăşura în prezent.

Anul trecut, preşedintele Vladimir Putin anunţa că armata rusă va fi dotată cu 40 de rachete capabile să penetreze scutul antirachetă amplasat de Statele Unite în sud-estul Europei.

Până acum, Moscova a făcut publice datele desfăşurării exerciţiilor militare organizate de armata rusă, dar acestea au stârnit în diverse rânduri îngrijorarea liderilor occidentali, în luna martie a acestui an secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, acuzând Rusia că a simulat un atac nuclear asupra Suediei, stat partener al Alianţei Nord-Atlantice.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...