(VIDEO) Record: Cine este actorul cu cele mai multe premii Oscar câștigate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pe parcursul celor 87 de ediții ale premiilor Academiei Americane de Film, care au avut loc din 1929 până în prezent, mulți artiști au reușit performanța de a primi mai multe nominalizări sau chiar mai multe statuete la diferitele categorii din concurs. Unul singur a reușit, însă, să bată recordul la categoria cel mai bun actor în rol principal, obținând, de-a lungul carierei sale, nu mai puțin de trei statuete Oscar, fapt consemnat în Guinness World Records 2014.

Daniel Day-Lewis este singurul artist care a reușit să câștige premiul Oscar pentru cel mai bun actor de trei ori, în 1990, în 2008 și în 2013, pentru rolurile din filmele „My Left Foot”, „There Will Be Blood” și, respectiv, „Lincoln”. S-a născut la 29 aprilie 1957, la Londra. La începutul carierei, s-a dedicat atât rolurilor de teatru cât și celor de pe marile ecrane. În 1984, primește primul rol important, ca actor în rol secundar, în filmul „The Bounty”.

Interpretarea remarcabilă în rolul lui Christy Brown din filmul „My Left Foot” (1989) i-a adus actorului numeroase premii, printre care premiul BAFTA, dar și primul Oscar din carieră pentru cel mai bun actor în rol principal.

În 2007, actorul oferă o nouă interpretare excepțională, de data aceasta în filmul „There Will Be Blood”, care îi aduce cel de-al doilea Premiu Oscar din carieră la categoria cel mai bun actor într-un rol principal, în 2008.

În 2012, reușește un alt rol de excepție, de data aceasta interpretându-l pe Abraham Lincoln, unul dintre cei mai iubiți președinți americani, în filmul „Lincoln”. Acest rol i-a adus cel de-a treilea premiu Oscar pentru cel mai bun actor principal, în anul 2013.

De-a lungul carierei, Daniel Day-Lewis a mai jucat în numeroase filme, printre care: „My Beautiful Laundrette” (1985), „A Room with a View” (1985), „The Unbearable Lightness of Being” (1988), „The Last of the Mohicans” (1992), „In the Name of the Father” (1993), „The Age of Innocence” (1993), „The Crucible” (1996), „The Boxer” (1997), „Gangs of New York” (2002).

El a mai fost nominalizat la Oscat pentru rolurile din „Gangs of New York” și „In the Name of the Father”


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...