(VIDEO) Mai mulți moldoveni racolau fete din Moldova pentru a le exploata în Federaţia Rusă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Patru moldoveni şi un cetăţean al Rusiei sunt cercetați penal pentru trafic de ființe umane. Potrivit poliției, membrii grupării racolau și transportau persoane din Republica moldova în Federația Rusă.

Potrivit informațiilor acumulate de forțele de ordine, suspecții racolau persoane din mediul rural prin înșelăciune și sub pretextul angajării lor la muncă în agricultură în regiunea Lipeţk, Federaţia Rusă, cu un salariul de circa 16 000 de ruble rusești.

Mai mult decât atât cheltuielile de transport şi întreținere erau suportate de angajator.

Polițiștii au efectuat zilele trecute percheziții în locuinţa din raionul Nisporeni a unuia dintre suspecți. Au fost găsite mai multe pașapoarte ale victimelor, registre de evidentă a persoanelor angajate şi a banilor încasați de către bănuiți.

În prezent, unul dintre suspecţi este în arest preventiv. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei cinci riscă până la 20 de ani de închisoare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...