Ieri a avut loc un fel de încercare de a iniția un „dialog” între guvernare, pe de o parte, și societatea civilă, pe de alta.
Din păcate, pentru a nu știu cât oară s-a demonstrat că indivizii care sunt astăzi delegați să guverneze nu au absolut nicio legătură cu realitățile și niciun interes de mai salva ce se poate de salvat din Republica Moldova.
Nici ieri, atunci când era cea mai mare nevoie, delegații din partea puterii pentru aceste negocieri nu au putut demonstra că sunt în stare să purceadă la acțiuni absolut necesare.
Ghimpu, Candu, Timofti, Streleț și Filat sunt cei care-i aduc la putere pe Dodon și Usatîi
Acești delegați ai puterii, în special Ghimpu, au dat cu piciorul în orice fel de dialog și au tăiat din start șansele inițierii unei discuții. Pentru că nu mi se pare deloc întâmplătoare intervenția grobiană a lui Ghimpu chiar în timpul discursului lui Năstase. Nici ieșirile în doi peri ale lui Streleț și chiar Timofti, pe care pentru prima dată în cei aproape 4 ani de mandat l-am văzut să se strofolească la cineva. Din păcate, cel la care s-a rățoit a fost un analist politic care l-a sfătuit să nu mai vadă fantasmagoricele „mâini oculte ale Moscovei” peste tot.
Să vii după 6 luni de proteste sub steagurile UE, la care au participat sute de mii de cetățeni, să îndemni la „pact social”, iar acolo să vorbești de Mâna Moscovei, este ori inconștiență pură ori rea voință vădită. Din păcate, de inconștiență acești delegați deja nu mai pot fi bănuiți.
Pentru că dacă după 5 aprilie, 3 mai, 7 iunie, 6 septembrie sau măcar 13 septembrie s-ar fi ascultat măcar o parte din revendicările protestatarilor, cu siguranță Usatîi și Dodon nu ar mai fi avut niciun motiv plauzibil care să-i facă să iasă în stradă. Dacă vocea poporului n-ar fi fost ignorată cu desăvârșire, astăzi Parlamentul, Guvernul și Președinția n-ar fi fost toate la sub 10% încredere.
Dar nu, acești delegați ai puterii, care au permis timp de 6 ani compromiterea integrării europene, au uitat imediat a doua zi după alegeri de promisiunile făcute în campanii, iar între campanii au tot ținut-o în jafuri și dezmăț, acum propun „dialog”, la care se vorbește tot de „forțe oculte” și „Mâna Moscovei”.
Ce ar fi trebuit să se întâmple ieri
Ghimpu, Candu, Timofti și Streleț au demonstrat ieri, probabil mai mult decât niciodată, că nu sunt nimic mai mult decât niște delegați ai puterii (Filat a demonstrat-o încă din 2013). Puterea fiind, așa cum bine au remarcat unii dintre cei prezenți la discuții și așa cum văd deja și cetățenii – Plahotniuc.
Pentru că dacă băieții ăștia ar fi fost măcar puțin independenți, dacă le-ar fi păsat măcar cât de puțin de Moldova, cu siguranță ar fi avut o altă abordare. Măcar acum, în al 24-lea ceas.
Pentru că ce cale mai bună de a recâștiga încrederea populației și de a-i trimite acasă, cu coada între vine, pe Dodon și Usatîi, este în afară de a asculta revendicările populației?
1. De a-l demite pe Gurin, pe care să-l înlocuiești cu un neamț;
2. De a-i demite pe alde Chetraru și Zumbreanu, în locul cărora să aduci niște procurori români;
3. De a aduce în fruntea BNM un profesionist european;
4. De a porni reformarea adevărata a justiției, nu prin reparația sediilor judecătoriilor, dar prin destituirea și trimiterea la pușcărie a sutelor de criminali numiți judecători, care au creat un stat în stat, în frunte cu Poalelungi și Pleșca.
5. De a schimba întreaga componență a CEC și CCA cu oameni integri, dar nu cu niște incompetenți ajunși acolo doar după criteriul rapidității cu care pregăteau cafeaua șefilor de partid.
Era de ajuns să ieși cu aceste promisiuni în fața poporului, să ceri un răgaz de 6-8 luni, în care să-ți asumi că le implementezi, iar după asta să întrebi cetățenii dacă-și mai doresc sau nu anticipate.
Însă acești delegați ai puterii, unii dintre care poate chiar pe undeva conștientizează că aceasta poate fi singura soluție rezonabilă pentru Moldova, nu pot face asta. Pentru că ei sunt primii captivi din acest stat capturat. Iar cu cât ei se vor agăța cu mai multă disperare de putere, cu atât mai aproape de prăpastie va fi Republica Moldova.
Iar în aceste condiții, nu-mi rămâne decât să mă întreb unde se afla patronul acestor delegați, în timp ce ei mimau un „dialog” cu societatea civilă.
În circumstanțele actuale, mie-mi vin în gând vreo 4 variante:
1. La GBC, urmărindu-și prestația delegaților;
2. La București, negociind „unirea” cu Ponta;
3. La Soci, negociind cu Ivanov viitoarea alianță cu Dodon (Usatîi);
4. În Cambodgia, negociind cu Norodom Sihamoni cumpărarea unei insule de unde să nu poată fi extrădat.
Alex Cozer