Sistemul nostru solar este format din Soare și opt planete, alături de sateliții lor naturali, la care se mai adaugă numeroși asteroizi, comete și planete pitice. Sistemul este situat într-unul dintre brațele exterioare ale galaxiei Calea Lactee (brațul Orion), iar Soarele este una dintre cele peste 200 de miliarde de stele ale acestei galaxii.
Soarele s-a aprins în urmă cu 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitațional al unui gigant nor molecular. Cea mai mare planetă din sistemul nostru solar este Jupiter. Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus, Pamântul și Marte, numite și planete telurice, sunt compuse în principal din roci și metal. Cele patru planete exterioare, numite și gigante gazoase, sunt mult mai masive decât cele terestre.
Cum ar fi să pășim pe fiecare dintre aceste lumi care formează sistemul nostru solar? Cum ar fi resimțită gravitația pe Mercur, cât ar dura o zi pe Venus sau cum ar fi vremea pe Titan? Site-ul SPACE.com încearcă să ofere un răspuns la aceste întrebări.
Marte
Ideea vieții pe Marte a apărut în literatura SF încă din secolul XIX, când astronomul american Percival Lowell a lansat speculația că rețelele de canale formate în mod natural pe Planeta Roșie ar fi fost de fapt construite de marțieni. Dacă vom ajunge vreodată să trăim pe Marte, iar organizația olandeză non-profit Mars One derulează un proiect de ridicare a unei colonii permanente din 2025, care ar fi condițiile de viață pe cea de-a patra planetă de la Soare?
În 1965 sonda Mariner 4, aparținând NASA, a încheiat cu succes un prim survol al planetei Marte, iar șase ani mai târziu Uniunea Sovietică a trimis prima sondă care a asolizat pe Planeta Roșie, Mars 3. De atunci s-au înregistrat numeroase misiuni de succes pe Marte, dintre care reamintim misiunea celor patru rovere autonome amplasate de NASA la sol — Sojourner și Spirit care nu mai sunt active dar și Opportunity și Curiosity care continuă explorarea acestei planete. Sonda orbitală Mars Odyssey, aparținând NASA, a cartografiat în detaliu întreaga suprafață a planetei. De altfel, NASA a anunțat că are de gând să trimită oameni pe Marte în jurul anului 2030 (dar dacă proiectul Mars One va fi un succes, astronauții NASA nu vor fi primii oameni pe Planeta Roșie)
Deocamdată nu este foarte clar unde vor fi puse bazele viitoarei colonii de pe Marte sau unde NASA va alege să asolizeze primii astronauți americani „dar probabil că pe undeva la o latitudine mai mică în emisfera nordică”, a comentat pentru SPACE.com Ashwin Vasavada, cercetător în cadrul Mars Science Laboratory.
La fel ca și pe Pământul, pe Marte există o succesiune a anotimpurilor din cauza înclinării pe axă a planetei, pe de-o parte, dar și din cauza orbitei foarte eliptice pe care o desfășoară în jurul Soarelui. Astfel, emisfera sudică este înclinată în direcția opusă Soarelui atunci când planeta se găsește în cel mai îndepărtat punct al orbitei ei față de astru — rezultând niște ierni mult mai aspre decât cele din emisfera nordică. De asemenea, atunci când planeta se află mai aproape de Soare, emisfera sudică este înclinată spre astru rezultând veri mult mai călduroase decât în emisfera nordică.
Coloniștii care se vor stabili în emisfera nordică se vor bucura de aproximativ 7 luni de primăvară, șase luni de vară, puțin mai mult de 5 luni de toamnă și doar 4 luni de iarnă. Un an pe Marte este egal cu 1,88 ani tereștri, iar o zi marțiană durează puțin mai mult de 24 de ore.
Temperatura medie pe Marte este de — 60 de grade Celsius, iar variațiile sunt cuprinse între —126 de grade Celsius iarna, în apropierea polilor și 20 de grade Celsius vara, în zona ecuatorului. Temperaturile pot cunoaște schimbări dramatice de la o zi la alta. Aceste variații de temperatură stau la originea unor puternice furtuni de praf care pot acoperi întreaga planetă cu o văl de particule de praf după doar câteva zile. Astfel de furtuni de praf ar putea afecta instalațiile electrice și instrumente electronice ale viitorilor coloniști, conform lui Vasavada.
Atmosfera marțiană are doar 1% din densitatea celei terestre, condiții în care poate distruge prin frecare meteoriții foarte mici, de dimensiunea unor mărgele, iar coloniștii vor trebui să se ferească de cei mai mari de atât. Din fericire, riscul de a fi lovit de un meteorit mai mare sunt foarte mici, conform cercetătorului de la NASA. De asemenea, coloniștii nu au de ce să-și facă griji prea multe în legătură cu activitatea vulcanică și cea tectonică.
„Principalul pericol pentru un astronaut aflat pe Marte este reprezentat de radiațiile cosmice”, a adăugat Ashwin Vasavada. Spre deosebire de Pământ, Marte nu este protejat de magnetosferă și de o atmosferă densă.
Dacă un colonist va dori să-și contacteze familia sau prietenii aflați pe Pământ va trebui să se înarmeze cu răbdare. Un mesaj ajunge de pe Marte pe Pământ în aproximativ 15 minute. „Poate fi destul de enervant dacă încerci să vorbești pe Skype cu cineva”, a comentat Vasavada.
În ceea ce privește starea vremii, pe Marte nu există pericol de ploaie și pe cerul marțian nu se adună niciodată nori de furtună. Coloniștii ar putea observa din când în când câte un nor firav pentru că aerul marțian conține puțină umezeală provenită din apa înghețată aflată la polii planetei. Cerul nopții văzut de pe Marte este mereu senin și plin de stele. Amatorii de astronomie dintre coloniști vor putea urmări cei doi sateliți naturali ai lui Marte, Deimos și Phobos, care pot răsări și apune în același timp. Ziua, acești sateliți care sunt mult mai mici decât Luna, pot eclipsa parțial Soarele. Cerul zilei are o nuanță portocalie din cauza prafului de pe Marte.
La suprafața lui Marte sunt numeroase posibile „atracții turistice”. „Dacă vom coloniza vreodată planeta Marte pe de-a-ntregul, există anumite locuri care vor deveni cu siguranță parcuri naturale”, susține Vasavada. Unul dintre aceste locuri este Olympus Mons, cel mai înalt vulcan din sistemul nostru solar, cu o altitudine de 25.000 de metri. Valles Marineris, un vast sistem de văi și canioane care se întinde pe o distanță similară celei dintre New York și Los Angeles, ar fi un alt punct de atracție.
Cu o gravitație de doar 38% din cea terestră, coloniștii vor trebui să se adapteze la noul mediu. „Alergarea și mișcările rapide vor trebui probabil reînvățate. Dar rezultatul va fi mult mai bun decât deplasarea pe Lună, spre exemplu”, ne asigură cercetătorul de la NASA.