Sistemul nostru solar este format din Soare și opt planete, alături de sateliții lor naturali, la care se mai adaugă numeroși asteroizi, comete și planete pitice. Sistemul este situat într-unul dintre brațele exterioare ale galaxiei Calea Lactee (brațul Orion), iar Soarele este una dintre cele peste 200 de miliarde de stele ale acestei galaxii.
Soarele s-a aprins în urmă cu 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitațional al unui gigant nor molecular. Cea mai mare planetă din sistemul nostru solar este Jupiter. Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus, Pamântul și Marte, numite și planete telurice, sunt compuse în principal din roci și metal. Cele patru planete exterioare, numite și gigante gazoase, sunt mult mai masive decât cele terestre.
Cum ar fi să pășim pe fiecare dintre aceste lumi care formează sistemul nostru solar? Cum ar fi resimțită gravitația pe Mercur, cât ar dura o zi pe Venus sau cum ar fi vremea pe Titan? Site-ul SPACE.com încearcă să ofere un răspuns la aceste întrebări.
Ceres și centura de asteroizi
Centura de asteroizi este o regiune aflată între planetele Marte și Jupiter, iar aici se află marea majoritate a asteroizilor din sistemul nostru solar. În ultimii ani obiectele din centura de asteroizi au ajuns în centrul atenției în cadrul unor proiecte futuriste de exploatare a resurselor minerale conținute de asteroizi, dar și a apei de pe aceștia, apă care ar putea fi folosită pentru misiuni spațiale mai îndepărtate (apa poate fi descompusă în hidrogen și oxigen pentru a produce combustibil pentru motoarele de rachetă).
O potențială țintă pentru viitorii mineri spațiali este Ceres — cel mai mare obiect din centura de asteroizi. Dacă în trecut era considerată un simplu asteroid mai mare, Ceres a fost catalogată apoi ca planetă pitică. Conform planetologilor, Ceres ar putea adăposti mai multă apă în subteran decât toată apa dulce de pe Pământ. În plus, gravitația sa relativ mare, prin comparație cu celelalte obiecte din centura de asteroizi, o confirmă pe Ceres drept cea mai bună locație pentru ridicarea unei baze permanente a viitorilor mineri spațiali.
„Totuși probabil că nu am începe prin a exploata resursele de pe Ceres pentru că este prea departe. Din punct de vedere al resurselor pe care am putea să le extragem, există numeroase alte obiecte mai apropiate de Pământ decât Ceres”, a explicat Chris Lewicki, președinte și inginer șef al companiei de exploatări miniere spațiale Planetary Resources.
Între timp, sonda Dawn, aparținând NASA, a ajuns pe o orbită în jurul lui Ceres (de la începutul lui martie), fiind prima sondă spațială care vizitează această planetă pitică. Dawn a transmis deja spre Pământ o serie de fotografii impresionante ale planetei pitice, fotografii realizate pe când se afla în drum spre aceasta și care au reprezentat, fiecare pe rând, câte o premieră. Deocamdată însă, suprafața lui Ceres rămâne un mister — imaginile obținute până în prezent dezvăluie o lume ciudată, fragmentată de linii și puncte strălucitoare ce ar putea indica existența gheții la suprafața acestei planete.
Observatorul Spațial Herschel, aparținând Agenției Spațiale Europene (ESA) a descoperit că această planetă pitică degajă în spațiu vapori de apă — probabil în urma producerii unor fenomene de tip gheizer sau de criovulcanism. Aceste jeturi de vapori de apă sunt însă foarte slabe ca intensitate și nu ar pune în pericol un astronaut aflat în apropiere. „Unele dintre ele sunt atât de discrete încât probabil că nici nu sunt vizibile cu ochiul liber”, a precizat Lewicki pentru SPACE.com.
Deși Ceres este cel mai mare obiect din centura de asteroizi, gravitația sa este mai mică de 3% din cea a Terrei. Și totuși „Ceres este unul dintre puținii asteroizi pe care am putea să ne plimbăm”, conform lui Lewicki. Ceres are o suprafață apropiată ca întindere de cea a Indiei, deci nu ar fi extraordinar de greu de explorat în întregime. Coloniștii care ar ridica însă o bază pe Ceres ar putea să sufere, în timp, din cauza problemelor provocate de expunerea timp îndelungat la condiții de microgravitație — organismul uman fiind perfect adaptat la condițiile de gravitație de pe Pământ.
Gravitația redusă a lui Ceres mai are un efect. Această planetă pitică nu era o atmosferă propriu-zisă, așa că eventualii coloniști nu vor avea probleme din cauza fenomenelor meteorologice, iar cerul privit de pe Ceres este mereu negru. De asemenea, de la suprafața lui Ceres va fi greu de observat cu ochiul liber alți asteroizi din centură pentru că aceștia sunt aflați la distanțe relativ mari între ei — de peste 1,5 milioane de kilometri.
Coloniștii aflați pe Ceres ar fi expuși continuu frigului extrem. Temperaturile medii în timpul zilei sunt de—73 grade Celsius, iar în timpul nopții coboară până la—143 grade Celsius. Înclinația mică pe axă a planetei, doar 3%, are ca efect menținerea acestor temperaturi relativ constante de-a lungul anului pe Ceres (4 ani pământeni și 6 luni), neexistând practic diferite anotimpuri.
Ceres se află de trei ori mai departe de Soare decât Pământul. La amiaza zilei de pe Ceres (o zi are doar 9 ore), Soarele le-ar apărea privitorilor la 15% din strălucirea și cu diametrul cu 2/3 mai mic decât este vizibil de pe Terra la ora prânzului. De asemenea, eventualii coloniști ar putea fi dezamăgiți să afle că răsăriturile și apusurile de Soare văzute de pe Ceres nu au nimic special: este nevoie de doar 45 de secunde pentru ca această planetă să treacă de la noapte la zi.
Pentru coloniștii care doresc să păstreze legătura cu prietenii rămași pe Pământ, un mesaj ajunge de la Ceres la Terra în timp de 15 — 30 de minute, în funcție de poziția celor două planete pe orbită.