Am văzut-o. Sărbătoare în ţarc. Independentă de popor. Şi de ţară.
Acum le dau dreptate trompetiştilor regimului. Da, coordonatorul e manager eficient. Regizat şi organizat bine. Cântece şi dansuri, ca la nuntă moldovenească. Sărbătoare. Doar că nu pentru toţi. O horă mare, pentru toată ţara, zice prezentatorul. În afară de oficiali şi dansatori nu se vede nimeni. Peste o oră şi ceva dispar şi oficialii, rămân doar dansatorii. Reportajele retransmise din teritorii pe ecranul mare arată acelaşi lucru – dansatori şi hore.
Toată ţara, ziceţi?! Păi, e doar pentru câteva sute de oameni, adunaţi în ţarcul din PMAN. Îngrădită de jur-împrejur cu un gard păzit de trei cordoane de poliţişti. Cu lunetişti (?!)pe acoperişul Guvernului şi gaze lacrimogene. Pentru cine? Pentru popor. Care, vorba lui Jvaneţky, e tot aici, după gard. „La ei azi în interior e muzică, se aud cuvântări, se văd drapele – e ziua lor. Succesele chiar există. Doar ca să le vezi, trebuie să nimereşti acolo, în interior, la ei. La ei creşte volumul producţiei, înseamnă creşte şi volumul consumului. Tot la ei”.
E scris pe timpurile URSS. Ceea ce am văzut azi este exact de acolo. Dansuri şi muzică. Popor fericit. La televizor. Mergem cu paşi siguri încolo. Felicitări!
Pentru cei care încă n-au înţeles, Romică ne zice de la bublika – e cea mai mare sărbătoare…
Chiuiţi! Acesta e refrenul, repetat la fiecare 5 minute de moderatori şi de ministra Culturii. Păi, ce puteţi să ne mai oferiţi?! Chiuim…
P.S. Ministra Culturii e bună de moderator la nunţi.