(VIDEO) Nici măcar semnatarii declarației de independență nu au avut acces liber în PMAN

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Măsurile exagerate de securitate la care au recurs autoritățile de Ziua Independenței au afectat nu doar simplii cetățeni, ci chiar și deputați care au semnat declarația de independență.

Doi deputați din primul Parlament au venit de dimineață cu flori, pentru a le depune la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare, însă fără succes. Polițiștii nici măcar lor nu le-au permis să ajungă în preajma monumentului la primele ore ale dimineții, când au depus flori oficialitățile.

Cei doi au foști surprinși de reporteri ai Ziarului de Gardă în timp ce se plângeau de atitudinea poliției.

„Ne trimit dintr-o parte în alta. Pentru asta noi am semnat declarația de independență?”, s-au întrebat cei doi foști deputați.

Amintim că de Ziua Independenței în Piața Marii Adunări Naționale au avut acces doar oficialii și persoanele apropiate acestora, prin zone securizate cu detectoare de metale. Zona centrală a capitalei a fost îngrădită de cordoane de polițiștii și garduri metalice, iar la un moment dat au avut loc altercații între polițiști și un grup de protestatari.

Abia după plecarea oficialilor au părăsit zona centrală și polițiștii, iar cetățenii au putut intra liber în Piața Marii Adunări Naționale


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...