De ce Plahotniuc a ales calea sinuciderii rapide

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Plahotniuc a surprins ieri pe multă lume cu faptul că, în ciuda valului extraordinar de ostilitate, s-a propus pe sine la funcția de premier.

Recunosc, chiar dacă în ultimele luni am tot scris că Plahotniuc merge din gafă în gafă, o parte din mine credea că va mai da cineva de PD dovadă de luciditate și-i va putea explica acestui individ că printr-un astfel pas nu face decât să-și apropie și mai mult pierzania.

Dar, la fel ca pe parcursul celei de-a doua jumătăți a anului 2015, când s-a lăsat în cele mai importante momente pradă instinctelor sale de criminal, Plahotniuc exact așa a procedat și ieri.

Începând cu 6 septembrie 2015, Plahotniuc a început a gafa precum un amator, spulberând acel mit care plana asupra sa, cum că ar fi un extraordinar strateg.

2009-2015, box cu arbitri mituiți, dar nu șah

Din 2009 până în 2015, toată „strategia” sa a avut succes pentru că cei pe care i-a avut drept adversari au fost mult prea slabi, șantajabili, și nu în ultimă instanță – asemănători lui. A fost destul de simplu să-l anihileze pe Filat, inițial folosindu-se de slăbiciunile celor mai apropiați oameni săi, pe care i-a scos din partid, transformându-i în niște jucării ale sale, de care se folosește ori de câte ori are nevoie, chiar și acum. Ulterior, începând să controleze instituțiile statului, i-a permis lui Filat să fure într-atât de mult încât acesta a devenit chiar cel mai mare captiv al său.

Cu Ghimpu chiar nu a fost nicio problemă. Pentru că acesta din start și-a acceptat statutul, preferând să se mulțumească și el cu fărâmiturile pe care i le lăsa oligarhul, neatentând vreodată cu adevărat la interesele acestuia.

Iar pe Voronin l-a erodat ușor-ușor, aplicându-i constant câte o lovitură mai mare sau mai mică și lipsindu-l de orice posibilitate de a replica prin șantajul pe care-l exercita la adresa sa și a fiului său.

2015-2016 – pradă acceselor de nebunie

Ei bine, lucrurile în 2015 au căpătat o altă turnură, pentru că de data aceasta nu a mai avut de a face cu anumiți indivizi mai mult sau mai puțini șantajabili sau vandabili, dar chiar cu poporul. Iar lucrurile au început să-i scape tot mai mult de sub control.

6 septembrie, atunci când inconștient a promovat acel mare miting, prin organizarea unor concerte la Chișinău și Orhei, a însemnat practic punctul de cotitură pentru Plahotniuc. Au urmat o serie de atacuri extrem de murdare la adresa organizatorilor protestelor, care de cele mai multe ori s-au întors tocmai împotriva sa, înrăind și mai mult populația. Apoi o altă lovitură pe care și-a aplicat-o singur a fost arestarea lui Filat, când eliminându-l pe un tip care-i era total devotat și ascultător a canalizat întreaga nemulțumire spre el.

Plahotniuc nu avea nevoie să-l trimită atunci pe Filat la pușcărie, care devenise o slugă umilă a sa. Dar, într-un moment de nebunie, a făcut acest pas, rămânând singur nu doar în fața nemulțumirii populare, dar și a unui Occident care începea să deschidă ochii.

De departe însă cea mai mare gafă a fost demiterea lui Streleț. Cât de simplu ar fi fost pentru el să mimeze integrarea europeană avându-l pe Streleț premier și controlând lejer o majoritate parlamentară din spate. Obținea și acord cu FMI, veneau și banii din partea României, câte ceva se mai putea de cârpit și de mers înainte măcar câteva luni. Dar nu, sfidând orice logică, ăsta l-a dat jos pe un Streleț extrem de maleabil până atunci, întorcându-l și pe el și PLDM-ul împotriva sa.

Apoi insistența aproape perversă cu care s-a propus la funcția de premier, șantajul la adresa lui Timofti, gestul penibil prin care a anulat practic ședința în care Sturza trebuia să-și prezinte programul de guvernare, l-au developat și mai mult, ridicând tot mai mari semne de întrebare în legătura cu luciditatea sa.

Ca ieri, când i s-a ivit o nouă șansă, să propună un individ pe care-l controlează total, gen Leancă sau Candu, cu care să-i dea posibilitatea și lui Timofti să se șteargă pe mâini și să-l desemneze, el să insiste din nou pe candidatura sa.

Cum se explică aceste acțiuni?

Pentru oameni raționali, care se ghidează de logică, de normalitate, astfel de lucruri sunt extrem de greu de explicat. Însă Plahotniuc este un individ atipic, care a avut la un moment dat succese strategice pentru că a ascultat de niște consilieri buni, gen Cosmin Gușă.

Acum tipul nu mai ia probabil pe nimeni în seamă și repetă greșelile lui Filat, care la un moment dat, din prea mult ego, s-a considerat cel mai puternic și-a clacat atât de penibil.

Plahotniuc plănuiește de ani buni să devină liderul suprem al Republicii Moldova, fie președinte, fie premier.

La un moment dat, a intrat într-un război atât de dur cu Filat, încât a devenit obsedat de el și de lupta lor criminală. În momentul în care l-a băgat la pușcărie pe Filat, probabil Plahotniuc s-o fi gândit că gata, a venit vremea sa și deja el controlează totul.

Marea sa greșeală e că nu a înțeles atunci faptul că el a băgat la pușcărie un individ devenit practic nimeni, un hoț ordinar. Problema lui Plahotniuc nu a fost niciodată Filat. A fost poporul, pe care l-a jefuit și umilit și care a ripostat natural.

Probabil, pentru azi, Plahotniuc ne mai pregătește niște surprize. Fie se duce la Timofti cu Țuțu și gașca, obligându-l pe președinte să semneze decretul, fie declanșează impeachmentul, dar oricum aceste lucruri nu-l vor mai salva. Împotriva lui s-a ridicat nu doar întreaga Moldovă, pe el demult nu-l mai acceptă nici într-un fel și Occidentul, unde vrea acum să forțeze intrarea, din postura de înalt oficial.

Alex Cozer


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...