Și din nou dezamăgire în Moldova. Culmea, la numai 2 săptămâni după alegeri. Pe 30 noiembrie moldovenii le-au dat votul celor din noua-veche coaliție, iar acum privesc de pe margine și nu le vine să creadă. Au călcat pe aceeași greblă. Noii-foștii deputați își împart din nou ciolanul puterii. Negocierile sunt opace. Declarațiile – demagogice. Scârba oamenilor – maximă, iar democrația – minimă. Dragi moldoveni, aveți ceea ce ați votat. Oamenii aceștia vă reprezintă. Așa că nu mai ”niorlăiți”. Că nu a venit Pușkin, Lermontov sau mama lui Ștefan cel Mare să voteze în locul vostru.
Totuși, dacă mă gândesc mai bine, într-o mică măsură, în Moldova poate este sănătos să nu știm cum se negociază în secret. Dacă află adevărul, cel mai probabil, oamenii normali și-ar lua lumea în cap și s-ar goli Republica Moldova. Mai jos o să aflați o poveste din timpul negocierilor de acum 4 ani. O poveste despre cum a fost numită o persoană șef peste o instituție?! Dar vă previn. Dacă sunteți cu nervii la pământ, dacă nu mai suportați Republica Moldova, dacă aveți puțin și vă faceți bagajele, opriți-vă cu cititul aici! Chiar fostul șef al instituției respective mi-a spus cum s-a petrecut totul. Nu vă spun cine este și ce instituție a condus. Vă zic atât. Structura respectivă este de o importanță uriașă! Orice cuvânt, decizie sau greșeală a șefului acesteia afectează viața, buzunarul, securitatea tuturor moldovenilor.
Așadar, unul din cele trei partide a primit în urma negocierilor instituția X. Numai că partidul nu avea nicio persoană căreia să i-o încredințeze. Șeful partidului l-a sunat pe numărul doi și i-a trasat sarcina – să găsească un om loial, pe care să-l pună în funcție. Numărul doi l-a sunat pe omul care mi s-a destăinuit mie și l-a rugat să-i propună o candidatură, pentru că, săracul număr doi, nu avea pe nimeni în minte. Omul nostru i-a cerut timp de gândire. L-a sunat apoi și l-a întrebat dacă este în regulă să se propună chiar pe sine. ”De ce nu?”, a fost răspunsul. Peste ceva vreme persoana care mi-a făcut destăinuirea a fost apelat de numărul 1, care l-a invitat la o discuție.
Întâlnirea cu numărul 1 a fost extreme de ciudată. Cel puțin așa mi s-a destăinuit omul. Nicio întrebare din domeniul pentru care dădea interviul. Niciuna! În schimb a întrebat tot felul de chestii. De pildă, dacă se consideră moldovean. Apoi a fost pus în fața unei dileme: dacă ar exista presiuni asupra sa ca să ia o decizie, cum ar proceda? După un astfel de ”interviu” curios omului nostru i s-a mulțumit și atât. Peste puțin timp a aflat că a fost numit în funcție. Noutatea i-a adus un amalgam de fericire și frică. Totul s-a întâmplat prea repede… Din fericire, omul care mi-a povestit pățania sa chiar este un expert în domeniul pe care îl administra instituția X. Cu toate acestea, îmi spunea el, nu se simțea pregătit pentru o asemenea funcție. Responsabilitatea era uriașă și nu avea încredere în forțele sale.
Ce învățăm de aici? Că în Moldova ești numit în funcție după naționalitatea pe care pretinzi că o ai. Că în Moldova nu se interesează nimeni cât de priceput ești. Contează loialitatea față de partid. Contează să execuți ordine și să fii omul potrivit la timpul potrivit. Că în Moldova poți ajunge șef printr-o șansă chioară. În alte țări, partidele își fac guverne din umbra înainte de alegeri. Știm sau bănuim pe cine propune fiecare partid pentru funcția de premier, ministru sau în alte structuri importante ale statului. Nu te trezești că trebuie să pui pe cineva într-o funcție și începi să dai telefoane: „bre, tu pe cine îmi recomanzi pentru ministrul Culturii, pe Pavel Turcu?” Of, mi-e scârbă!