O echipă de patrulare, agresată la Sângerei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Incident ieșit din comun în localitatea Pepeni, raionul Sângerei. O echipă a Inspectoratului Național de Patrulare a fost agresată de trei indivizi, după ce polițiștii au somat să oprească automobilul în care se aflau.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, incidentul a avut loc în jurul orei 5:00.

Inspectorii de patrulare i-au oprit pe cei trei tineri, deoarece unitatea de transport în care se aflau circula cu viteză excesivă. Pentru că şoferul a ignorat indicaţiile, echipajul a început să urmărească automobilul care, în scurt timp, a oprit în preajma unei gospodării private.

Potrivit unui comunicat al INP, din maşină au coborât trei tineri, locuitori ai satului Pepeni, cu vârste cuprinse între 24 şi 27 de ani, şi ar fi agresat inspectorii de patrulare.

Actualmente, Inspectoratul Național de Patrulare a inițiat o cercetare internă pentru a elucida toate circumstanțele incidentului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...