Contrabandă cu țigări de peste 1 milion și jumătate de euro, depistată la vamă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal de frontieră Albiţa, au reţinut un camion încărcat cu 12 400 000 ţigarete mărcile Jing Ling şi Capital care, conform documentelor, urma să tranziteze teritoriul României, având destinaţia finală Grecia.

Încercarea de a introduce țigări de contrabandă pe teritoriul Uniunii Europene a avut loc marți, 29 aprilie.

Deoarece documentele au prezentat suspiciuni, Direcţia Generală a Vămilor în colaborare cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova, OLAF şi cu unele autorităţi vamale din celelalte state membre UE au efectuat verificări asupra societăţilor comerciale în cauză.

În urma verificărilor, s-au constatat neconcordanţe între datele înscrise în documente şi rezultatele verificărilor efectuate, autoritatea vamală a luat măsura de reţinere a camionului încărcat cu 12 400 000 ţigarete şi a sesizat instituţiile competente pentru continuare cercetărilor.

Valoarea prejudiciului estimat se ridică la 1 500 000 euro.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...