Până acum, Italia – Anglia a fost cel mai bun meci din punct de vedere al calității, iar Australia – Olanda, al spectaculozității. Ei bine, după Germania – Ghana putem spune fără dubii, aceste e cel mai bun și spectaculos meci de până acum de la Turneul Final.
Un meci încântător, superb, de tipul celora care m-au făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de fotbal la Euro 1996, iar mai apoi Franța 1998.
Și meciul Ghana – Germania nu a fost doar spectaculos și dramatic, dar și extrem de bun din punctul de vedere al calității fotbalului prestat. Până la urmă s-au întâlnit cele mai bune echipe ale Africii și Europei în acest moment, și asta s-a văzut din plin pe teren.
Și dacă de la Lahm, Muller și Gotze știam deja la ce ne putem aștepta, atunci „Stelele Negre” au confirmat că meciul de debut cu SUA a fost mai mult un accident. Am fost din nou încântat de Asamoah Gyan, acest atacant extraordinar (primul african ce marchează la trei Turnee Finale diferite), poate unul din primii 10 în lume în acest moment, dar care, din păcate, își irosește enormul talent pentru milioanele arabilor din Golf. Extraordinari au fost și Andre Ayew, Christian Atsu și deja eternul Sulley Muntari. O echipă africană de care m-am îndrăgostit în 2006, alături de care am suferit în 2010 și căreia îi voi ține pumnii și în duelul aproape imposibil din ultima etapă cu Portugalia.
Nu, nu am uitat de Miro Klose. Acest om senzațional. Acest fotbalist total atipic vedetismului secolului XXI. Omul care poate să renunțe la un gol într-un meci decisiv, doar pentru că e plin de fairplay și recunoaște că l-a marcat neregulamentar. Dar mă opresc aici, pentru că Miro Klose merită un editorial dedicat doar lui. În care voi scrie cât de mult merită acest om să intre în istoria fotbalului, și ca cel mai bun marcator din istoria Turneelor Finale Mondiale.
În final, nu pot decât să-mi doresc să văd cât mai multe astfel de meciuri. Acesta este fotbalul!
Alex Cozer