Adio, Diego! Maradona a fost înmormântat în cadrul unei ceremonii restrânse, cu doar 30 de persoane

by D M
Distribuiti mai departe...

Starul fotbalului argentinian Diego Maradona, care a încetat din viaţă miercuri, la, a fost înmormântat în cimitirul Jardin Bella Vista din Buenos Aires. La ceremonia finală au fost prezenţi aproximativ 30 de persoane – membri ai familiei şi apropiaţi.

La intrarea în cimitir, sute de fani au aşteptat dincolo de un cordon al poliţiei care nu a permis decât unui număr limitat de persoane să participe la ceremonie.

Diego Maradona a încetat din viaţă miercuri, la doar 60 de ani, îndurerând o lume întreagă care l-a apreciat şi iubit. Joi, mii de oameni i-au adus un ultim omagiu fostului fotbalist la palatul prezidenţial din Buenos Aires, Casa Rosada, unde a fost depus.

 

Ore în şir, fanii s-au perindat prin faţa sicriului cu trupul neînsufleţit al lui Diego Maradona.

Omagierea s-a încheiat brusc, mai devreme decât era programat, din cauza incidentelor violente din afara palatului. Mai mulţi fani au pătruns în curte şi în apropierea Casei Rosada înregistrându-se ciocniri cu forţele de ordine.

Cortegiul funerar al fostului internaţional a parcurs drumul către cimitir în mai mult de o oră, salutat de argentinienii ieşiţi în stradă pentru a-i aduce un ultim omagiu.

Diego Maradona a fost înmormântat în cimitirul Jardin Bella Vista, alături de părinţii săi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.