Sondaj: Majoritatea austriecilor vor să rămânâ în UE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cei mai mulți dintre austrieci, 64 %, doresc ca țara lor să rămână în interiorul Uniunii Europene, în timp ce 24 % preferă retragerea, potrivit unui recent sondaj, informează agenția Xinhua.

În schimb, 13 % nu au exprimat nicio opinie cu privire la problemă, potrivit sondajului publicat vineri de Societatea Austriacă pentru Politici Europene (OeGfE).

Cu toate acestea, sondajul a constatat de asemenea că austriecii încă „au o mulțime de motive să critice UE”, a declarat secretarul general OeGfE, Paul Schmidt.

OeGfE a efectuat un total de 46 de anchete similare în întreaga țară începând din 1995 și în ciuda fluctuațiilor, opiniile pro-UE au rămas în general dominante și stabile.

În medie, raportul pro-UE a fost de atunci sub 71 %, în timp ce împotriva blocului de 23 %.

Rezultatul cel mai mare pro-UE a fost de 80 % în iunie/iulie 2002, în timp ce cele mai mari cifre pentru ieșire au fost de 33 % în iunie/iulie 2008.

Schmidt a declarat că în ciuda unor evoluții ale UE și decizii văzute negativ, cum ar fi gestionarea crizei financiare globale sau excesele birocrației, cei mai mulți austrieci apreciază schimbările majore după aderarea țării la UE în 1995, ca moneda euro și eliminarea controlului la frontieră.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...