Site-urile agenţiei de presă Reuters au fost blocate în China

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Site-urile de ştiri ale Reuters, inclusiv cele în limbile engleză şi chineză, au fost blocate, vineri, în China, dificultăţi privind accesarea acestora fiind întâmpinate de către internauţi încă de joi seară.

Totodată, paginile de internet ale unor importante companii de media internaţionale, între care Bloomberg News, The New York Times şi The Wall Street Journal, nu pot fi accesate în China de mai multă vreme, relatează Reuters.

Potrivit Reuters, nu este clar motivul pentru care utilizatorii din China au fost împiedicaţi să acceseze site-urile acestei agenţii internaţionale de presă.

Agenţia de presă precizează că site-urile unor organizaţii majore de media, inclusiv Reuters, au devenit inaccesibile, total sau parţial, în China, după publicarea unor materiale despre aspecte considerate sensibile de către autorităţile chineze.

Autoritatea de reglementare a internetului din China nu a oferit un răspuns imediat la solicitările transmise în scris privind oferirea de explicaţii în acest caz.

„Agenţia Reuters este angajată să practice un jurnalism echitabil şi corect în întreaga lume. Recunoaştem importanţa foarte mare pe care o au ştirile referitoare la China pentru toţi clienţii noştri şi sperăm că site-urile noastre vor putea fi accesate din nou în curând în această ţară”, a declarat un purtător de cuvânt al Reuters, citat de huffingtonpost.com.

Reuters este divizia de ştiri a Thomson Reuters Corp. Compania furnizează şi informaţii financiare şi servicii de date în China. Aceste servicii continuă să fie disponibile în această ţară.

Potrivit relatărilor din presa internaţională, China este cea mai mare piaţă de internet din lume, având peste 649 de milioane de utilizatori de internet.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...