Șefa FMI: Ucraina a surprins plăcut întreaga lume cu reformele sale

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a salutat duminică reformele întreprinse de Ucraina, care, susţine ea, „a surprins lumea”, relatează AFP.

„Sunt extrem de încurajată de progresele realizate în aceste ultime luni. Ucraina a surprins lumea”, a declarat Christine Lagarde cu prilejul unei vizite la Kiev care are loc la puţin timp după un acord între fosta republică sovietică şi creditorii săi internaţionali privind restructurarea datoriei.

„Nu este sfârşitul drumului. Abia aţi început călătoria. Realizarea de reforme este un proces”, a adăugat ea, în cadrul unei conferinţe de presă comună cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.

Săptămâna trecută Ucraina a încheiat un acord istoric cu creditorii săi occidentali care i-a permis să elimine ameninţarea intrării în incapacitate de plată a acestei ţări devastate de un război soldat cu 6.800 de morţi, scrie Agerpres.

La finalul a cinci luni de negocieri dificile cu principalii săi creditori privaţi – patru fonduri americane, Kievul a anunţat la 27 august un acord care prevede ştergerea a 20% din datorie, respectiv circa 3,6 miliarde de dolari, şi o prelungire cu patru ani a termenului de rambursare a unei sume de 11,5 miliarde de dolari.

O dată încheiată, restructurarea ar trebui să-i permită Kievului să-şi uşureze cheltuielile bugetare cu 15,3 miliarde de ani pe o perioadă de patru ani. Un astfel de efort este solicitat în cadrul unui plan de ajutor de 40 de miliarde de dolari acordat Ucrainei de către aliaţii săi occidentali şi de FMI.

Instituţia internaţională s-a angajat să împrumute în total 17,5 miliarde de dolari ţării pe o perioadă de patru ani, în schimbul unor măsuri drastice vizând redresarea finanţelor. Mai multe tranşe au fost deja deblocate.

O nouă misiune a FMI se va deplasa în Ucraina în septembrie pentru a evalua evoluţia reformelor şi continuarea programului de ajutor, a declarat la rândul său preşedintele Petro Poroşenko.

La rândul său, premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, care a avut şi el o întrevedere cu şefa FMI, a calificat această vizită drept „istorică”.

„Pentru prima dată directoarea generală a FMI a decis să efectueze o vizită în Ucraina şi este prima dată în istorie când am îndeplinit toate promisiunile noastre privind programele cu FMI”, şi-a exprimat el satisfacţia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...