Soarta Ucrainei contează la fel de mult, daca nu şi mai mult, decât cea a Irakului sau Siriei. Mai mult, nu e nevoie să cauţi persoane „moderate” în Ucraina, pentru că milioane dintre acestea au luptat deja şi au votat pentru alinierea ţării cu pieţele libere şi oamenii liberi din Uniunea Europeană.
Pe 27 iunie, la Bruxelles, nou-alesul preşedinte ucrainean, Petro Porosenko, a semnat un Acord de Asociere cu UE ce va duce la o reducere a taxelor pentru exporturile ucrainene în cele 28 de state membre ale Uniunii, în schimbul implementării in Ucraina a reformelor privind lupta împotriva corupţiei, transparenţă şi control al calităţii, scrie Thomas L. Friedman în New York Times.
E acelaşi acord pe care fostul preşedinte, Viktor Ianukovici, a refuzat să îl semneze în noiembrie, sub presiunea preşedintelui rus, Vladimir Putin. Acest refuz a declanşat revoluţia din Kiev şi a dus la îndepărtarea lui Ianukovici şi revolta separatiştilor dirijaţi de Putin în estul Ucrainei. Din acest motiv, la doar câteva ore după semnarea acordului, adjunctul ministrului rus de Externe, Grigori Karasin, a ameninţat că acesta va avea „consecinţe grave”.
Citeşte şi: (FOTO) Slaviansk și Kramatorsk, sub controlul deplin al Kievului
Aşa să fie?, se întreabă Friedman. O naţiune ameninţă o alta pentru semnarea unui acord comercial cu scopul de a creşte standardul de viaţă al cetăţenilor, ce a rămas mult în urma vecinilor, precum Polonia, care s-au integrat în UE după căderea Uniunii Sovietice.
E limpede, scrie acesta, că ruşii nu vor ca Ucraina să adere la NATO, o alianţă defensivă ce are ca scop contracararea puterii Rusiei. Friedman mărturiseşte că şi el s-a opus extinderii NATO la sfârşitul Războiului Rece şi nu o susţine nici acum. Însă un acord comercial nu duce automat la aderarea la UE sau NATO. Aşa îşi menţine Rusia statutul de putere, prin păstrarea vecinilor săraci şi fără acces la energie?, se întreabă retoric jurnalistul.
Dacă în urmă cu o lună Friedman scria că Putin a „clipit” când şi-a retras trupele de la graniţa Ucrainei, ameninţat fiind de sancţiunile occidentale, la începutul lui iulie jurnalistul şi-a moderat opinia. Poate că Putin doar a „făcut cu ochiul”. Deşi nu a invadat Ucraina, a trimis arme şi agenţi în estul Ucrainei pentru a agita sentimentele separatiste în zonele locuite de vorbitori de rusă.
Zilele acestea, Poroşenko şi-a trimis trupele să preia controlul asupra estului. Cum Putin se teme de sancţiunile occidentale, este momentul ca SUA şi UE să le impună.
Pentru că le refuză ucrainenilor dreptul de a-şi decide calea economică şi politică, Putin demonstrează cât de deştept şi prost este, în acelaşi timp, scrie jurnalistul american. Putin este prost să creadă că, într-o lume conectată, cu cetăţeni conştienţi de puterea lor, mai poate beneficia de aceeaşi „sferă de influenţă” pe care o avea Rusia în Europa în epoca ţaristă.
Dacă un lider vrea să aibă o sferă de influenţă în zilele noastre, fie trebuie să o câştige prin felul în care se comportă sau să o preia cu forţa. În Ucraina, Putin este incapabil de prima variantă şi deocamdată pare că nu acţionează în sensul celei de-a doua.
Dar Putin este şi deştept, scrie Friedman. Poate că nu a reuşit să împiedice alegerea lui Poroşenko sau semnarea Acordului de Asociere Ucraina-UE, dar pe plan intern a transformat complet discuţia naţională. Principala sa realizare a fost să elimine orice dezbatere cu privire la alternativele pentru viitorul Rusiei. Numai cu un an în urma, era încă spaţiul politic necesar pentru alternativele democratice la regimul lui Putin, conchide Friedman.