Putin declară că armata ucraineană „pierde” în fața „minerilor și tractoriștilor” la Debalțevo

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți seara, într-o conferință de presă la Budapesta, unde s-a aflat într-o vizită oficială, că armata ucraineană „pierde” în fața „minerilor și tractoriștilor de ieri” la Debalțevo.

Acesta a respins din nou acuzațiile potrivit cărora militari ruși luptă de partea insurgenților în Donbas, potrivit Unian.

„Desigur, să pierzi e întotdeauna ceva rău, este întotdeauna o problemă pentru cei învinși, mai ales când pierzi în fața minerilor și tractoriștilor de ieri. Dar viața merge înainte, nu trebuie să faci o fixație din asta”, a spus Putin, citat de Mediafax.

Mai mult, liderul de la Kremlin a numit drept un „abces” trupele ucrainene încercuite la Debalțevo, o problemă cu care trebuie încheiat.

„Este necesar să se încheie cu această problemă a încercuirii. Scopul nostru comun este de a salva viețile oamenilor care s-au trezit în „cazan”. Pentru ca acest „abces” să nu agraveze relațiile dintre autoritățile ucrainene și rebelii din Donbas”, a adăugat șeful statului rus.

Președintele Vladimir Putin a mai spus că regimul de încetare a focului, al treilea la număr și care a intrat în vigoare la 15 februarie, este respectat de-a lungul întregii linii a frontului, cu excepția orașului Debalțevo.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...