În urma cu 15 ani, ideea că dezinformarea străină ar putea fi o problema pentru ţările europene părea ridicolă. Presa liberă părea la fel de triumfătoare ca pieţele libere, televiziunile şi ziarele occidentale erau bine finanţate şi aveau audienţe mari.
Însă modelul de business care stătea la baza presei în tot Occidentul nu mai este valabil. Mare parte din jurnalismul occidental are puţine resurse, iar rapiditatea cu care se propagă informaţiile a făcut ca pentru oameni să fie mai dificil să judece acurateţea a ceea ce văd şi citesc.
În acelaşi timp, regimuri autoritate – în frunte cu Rusia, dar care este urmată de China – au început să investească masiv în metode alternative de aşa-zisă informare.
O spun Anne Applebaum, editorialist Washington Post, şi Edward Lucas, senior editor la The Economist, într-un articol de opinie publicat pe site-ul Washington Post. Cei doi au lansat săptămâna aceasta o iniţiativă de combatere a dezinformării, la Centrul de Analiză a Politicilor Europene, unde ambii fac parte din conducere.
Întorcându-ne la Rusia, cei doi subliniază că, din cauza faptului că presa naţională din ţările UE este deseori slabă, a devenit mult mai uşor pentru canale precum Russia Today şi Sputnik – o agenţie rusească de „ştiri” – să câştige credibilitate pe pieţele mai mici din Europa.
Chiar şi în ţări mai mari, prezenţa Rusiei pe reţelele sociale şi o varietate enormă de instrumente online ale acestei ţări – site-uri de „ştiri”, portaluri informative, trolli – încep să aibă impact.
Cancelarul german Angela Merkel a cerut agenţiei de spionaj a ţării să investigheze propaganda rusă în Germania, după ce un articol fals despre o fată care ar fi fost violată de un refugiat a dus la un scandal major, „mulţumită” în mare parte eforturilor făcute de Rusia în mediul online.
Puţine în comun cu propaganda Războiului Rece
Mesajele de acum au puţine în comun cu propaganda din timpul Războiului Rece. Rusia nu mai caută să se promoveze, ci mai degrabă să submineze instituţiile occidentale, folosind deseori mesaje contradictorii.
Russia Today are articole de speriat despre imigranţi şi induce ideea că Occidentul este rasist şi xenofob. Site-uri sprijinite de ruşi promovează teorii ale conspiraţiei – cum ar fi că atacurile din 11 septembrie 2001 au fost o „treabă din interior” sau că Virusul Zika a fost creat de CIA – în timp ce ridiculizează investigaţii jurnalistice excelente din Occident, care scot la lumină legături între lumea politică din Rusia, afaceri, crimă organizată şi agenţii de informaţii.
Aceste mesaje, care sunt preluate atât de partidele de extremă stânga, cât şi de cele de extremă dreapta din toată Europa, sunt în concordanţă cu obiectivele de politică externă ale Kremlinului.
Nu-i de mirare că Uniunea Europeană este, în special, o ţintă: UE a făcut eforturi mari să îndepărteze continentul de dependenţa faţă de gazele ruseşti. NATO, care cu multă întârziere a înţeles că Rusia reprezintă o ameninţare reală la adresa unora dintre membrii săi, este tratat cu regularitate ca un agresor.
Ucraina s-a trezit la realitate
Unele ţări se trezesc la realitate, îndeosebi cele care au fost lovite cel mai tare. Invazia, ocuparea şi dezmembrarea Ucrainei, în 2014, au fost precedate de o propagandă extraordinar de eficientă, care a creat confuzie în rândul populaţiei vorbitoare de limbă rusă din această ţară şi i-a orbit atât pe ucraineni, cât şi pe europeni, în legătură cu ce se întâmpla cu adevărat acolo, scriu cei doi autori.
În replică, organizaţii ucrainene precum StopFake au început să expună şi să ironizeze propaganda rusă. A fost lansat şi un proiect menit să-i înveţe pe oameni cum să citească presa cu discernământ.
Au existat şi alte încercări de rezolvare a problemei. ONG-ul The European Endowment for Democracy a realizat o analiză cuprinzătoare a limbajului folosit de presa rusă, a razei sale de acţiune şi a impactului său. The European External Action Service (EEAS), departamentul de politică externă al UE, a început să urmărească activităţile formatorilor de mituri ai Kremlinului. Şi statele NATO au înfiinţat un mic centru, cu sediul în Letonia, care, de asemenea, răspunde la dezinformarea rusă.
Răspuns prea slab de la americani
Însă, până acum, Statele Unite nu au investit resurse în înţelegerea şi combaterea acestei probleme, atrag atenţia Applebaum şi Lucas. Nu există niciun echivalent modern al Agenţiei de Informaţii a SUA, o organizaţie menită să lupte cu propaganda şi dezinformarea sovietică în timpul Războiului Rece.
Deşi există finanţări suplimentare pentru instituţii de presă străine sprijinite de SUA, cum ar fi Radio Free Europe/Radio Liberty, ele nu pot furniza un răspuns complet.
În Statele Unite nu există o analiză a propagandei ruse, americanii nu ştiu care dintre mesaje sunt eficiente, cine crede în ele şi de ce. Este timpul ca SUA să cunoască aceste lucruri, subliniază autorii articolului, pentru ca alte ţări, în special China, încep să folosească aceleaşi tehnici.
În urmă cu 15 ani, presa liberă părea de nezdruncinat; în 15 ani de acum, Occidentul ar putea să se trezească, aşa cum s-a întâmplat cu Ucraina acum doi ani, că este ţinta unor campanii de dezinformare, cu care nu e pregătit să lupte.