(GALERIE FOTO) Illuminati – Stăpânii din umbră

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ceea ce îndeobşte numim realitate istorică este un fenomen care se desfăşoară pe două planuri. Primul plan este cel vizibil, la îndemâna oricărui om care iese pe stradă sau accesează televiziunile şi Internetul. Nu este decât vârful aisbergului. Cel de al doilea plan este nevăzut pentru cei mulţi. În această dimensiune ascunsă se pune la cale însăşi viitorul lumii. Autorii? Un grup ocult care veghează destinele omenirii de mii de ani. Cei care au auzit de ei, le spun Illuminati…

Închipuie-ţi, fie chiar pentru o clipă, că tot ce ştii despre realitatea înconjurătoare e un mare fals. Că mare parte din ceea ce serveşte Mass-Media sunt minciuni şi manipulări grosolane. Că tot ce se spune „liber” nu este decât rezultatul unui fals care izvorăşte dintr-un lung şir de minciuni oficiale. Poate nu este adevărat, poate că totul nu este decât o simplă concepţie conspiraţionist-alarmist-apocaliptică, la mare modă în aceste vremuri. Dar dacă este adevărat?

În acest caz, vei descoperi încetul cu încetul că „Puterea” acestei lumi nu este aceea pentru care se bat în prezent Statele Unite, Rusia, Japonia, U.E. Toate aceste puteri economice şi militare nu sunt decât nişte piese de joc, mânuite din umbră de adevăraţii stăpâni ai planetei. De acolo, din anonimatul Întunericului, ei leagă şi dezleagă mersul lucrurilor. De la cel mai înalt nivel imaginabil al puterii, acest for necunoscut celor mulţi guvernează aproape nestingherit. Ei fac legi şi revoluţii, ei instaurează guverne, ei hotărăsc ce ţări dispar pentru ca altele să le ia locul. Ei „fabrică” noi ideologii şi chiar religii. Se spune că ei au creat orânduirea capitalistă, tot ei au creat-o şi pe cea comunistă. Au eliminat comunismul din istorie ca pe o măsea stricată atunci când au considerat că nu mai corespunde cu planurile lor. Ei făuresc tratatele militare şi economice internaţionale, ei schimbă regimuri politice şi preşedinţi de state, ca pe nişte simple piese uzate ale unei maşini. Pentru ei, Lojile Masonice de orice rit, N.A.T.O., Grupul Bilderberg, O.N.U., Comisia Trilaterală, defuncta U.R.S.S. şi alte organizaţii pe care le-am văzut sau le vedem încă defilând pompoase la televizor, nu sunt altceva decât „terenul de lucru” al stăpânilor din umbră. Despre identităţile şi naţionalităţile Illuminatilor nu se cunosc decât foarte puţine lucruri, după cum este uşor de bănuit. În schimb planurile lor devin vizibile pe măsura ce „valul” de pe ochii celui care vrea să afle Adevărul, este ridicat în egală măsură de setea cunoaşterii şi de dorinţa de a fi cu adevărat liber. Puterea lor este cu adevărat mare şi temută de oricine ajunge să afle câte ceva despre ei. De-a lungul mileniilor, au desăvârşit arta conspiraţiei până aproape de piscul perfecţiunii. Proba de neştirbit a Timpului le-a şlefuit politica în patru mari direcţii, simple şi greu de contracara:

1. Crează conflicte şi războaie în care cele două părţi provocate, luptă una împotriva celeilalte şi nu contra adevăratului instigator.
2. Nu apar niciodată în văzul tuturor.
3. Finanţează toate părţile implicate în conflict.
4. Trec întotdeauna drept instanţa împăciuitoare care pune capăt conflictelor.
illuminati4
Totuşi, succesul lor mondial nu se bazează pe politica lor inteligent – diabolică, cât pe inerţia şi superficialitatea marilor mase de oameni din întreaga lume, care înghit tot ce li se serveşte drept viaţă zilnică şi realitate palpabilă. Mase de oameni care se lasă docil conduse precum o turma de oi de peste 7 miliarde de capete. Li se spune Illuminati, dar nu vă gândiţi că vreunul dintre ei a atins Iluminarea spirituală. Nici pe departe. Termenul le-a fost atribuit mai degrabă din frică şi obedienţă. Nu apar niciodată în mass-media mondială din simplul motiv că ei o deţin şi o controlează. Dacă vine vorba despre ei, acesta se face într-un context pozitiv sau cel mult neutru. Averile lor sunt incredibile, întregul sistem bancar mondial este la picioarele lor. Milionarii din topurile „Forbes” nu sunt decât nişte simpli băieţi de mingi pe lângă cei care deţin adevărata putere consolidată prin sume de ordinul miilor de miliarde de dolari.

Diavolul din deşert şi începutul conspiraţiilor
Istoria oficială aminteşte gruparea Illuminati drept o organizaţie ocultă care a luat naştere undeva în anul 1776. Adevărul este vechi de mii de ani. Cu mult înainte de apariţia Masoneriilor sau a oricărei organizaţii oculte, undeva printre nisipurile Orientului Apropiat, se punea la cale o conspiraţie al cărei scop final era dominarea întregi lumi. Într-un ungher de la marginea civilizaţiilor Sumerului şi Mesopotamiei, lua naştere aşa numita Frăţie a Şarpelui. Înainte de apariţia religiilor monoteiste, cei grupaţi în Frăţia Şarpelui oficiau un cult în care îl venerau pe Cel Rău, cunoscut atunci cu numele de Pazuzu, cel mai vechi demon trimis pe această planetă. Liderii acestui cult de origine sumeriană îşi spuneau ei înşişi Iluminati, deoarece în cadrul ritualurilor primeau lumina cunoaşterii direct de la stăpânul lor din Întuneric. Au străbătut astfel veacurile fără să fie detectaţi de nimeni. Au privit din umbră naşterea şi decăderea Greciei Antice, a Imperiului Roman, răspândirea Creştinismului şi Islamului, consolidarea primelor state ale Europei Medievale, descoperirea Americilor, apariţia prafului de puşcă şi al Renaşterii.
illuminati5
Au decis să acţioneze de abia în seara zilei de 1 mai 1776, când germanul Adam Weishaupt a primit ordinul de a fonda în orăşelul bavarez Ingolstadt, Ordinul Secret al Iluminatilor Bavarezi. Adam Weishaupt a fost crescut într-o mănăstire iezuită iar la maturitate a devenit profesor de drept canonic în cadrul Universităţii din Ingolstadt. În anul 1770 a fost contactat de către creditorii săi care aparţineau casei Rotschild, pentru a fonda organizaţia Iluminaţilor. De fapt, creditorii transmiteau un ordin primit de la adevăraţii Illuminati din deşerturile mesopotamiene, care deciseseră să acţioneze. Mai multe amănunte despre acel moment nu se cunosc pana în prezent la nivelul marelui public. Organizaţia a recrutat pentru început o serie de militanţi liberi cugetători, secularişti şi republicani recrutaţi din Marea Lojă Masonică a Germaniei. Alarmaţi de activităţile lor subversive care vizau în primul rând eliminarea monarhiei de pe continentul european, autorităţile bavareze au crezut că au distrus ordinul în anul 1785.

Se înşelau amarnic, nu reuşiseră decât să aresteze câţiva membri neimportanţi. Iluminaţii bavarezi erau organizaţi precum cercurile din interiorul altor cercuri, într-o structură similară cumva cu a foilor de ceapă. Dacă iniţiaţii se dovedeau demni şi discreţi în păstrarea secretelor transmise, puteau avansa într-un cerc mai mic, unde cunoşteau secrete mai importante. Astfel, vârfurile au fost neafectate de lovitura primită din partea autorităţilor bavareze, fiind libere să se refugieze în Elveţia. Istoria neconvenţională şi neoficială le atribuie crearea celor mai importante revoluţii care au schimbat irevocabil faţa lumii. Revoluţiile Americană, Franceză şi Bolşevică nu au fost deloc nişte mişcări social-politice, cât au fost nişte planuri precise, organizate până în cel mai mic detaliu. Totuşi a existat o mică scăpare. În anul 1875, un curier al Illuminatilor bavarezi străbătea călare distanţa între Frankfurt şi Paris. Providenţa a făcut ca acesta să fie trăsnit în timpul unei furtuni. Asupra sa a fost descoperit un document care este cunoscut în cercurile oculte sub numele de „Noul Testament al Satanei”. Primul punct al documentului conţinea o serie de directive uimitor de actuale:

„Primul secret necesar conducerii oamenilor este strict legat de supremaţia asupra opiniei publice. Astfel se poate provoca atâta vrajbă, îndoială şi păreri contradictorii, încât oamenii de rând nu se pot orienta în această harababură şi sunt convinşi că este mai bine să nu aibă vreo opinie personală cu privire la politică. Trebuie aprinse şi aţâţate pasiunile poporului. În acest scop, trebuie creată o literatură murdară, facilă, lipsită de spirit şi dezgustătoare. Mai departe ţine de datoria presei să demonstreze neputinţa non-Iluminaţilor în toate domeniile activităţilor umane.”
illuminati1

Nobilimea Neagră are Mafia la degetul mic
Autori şi cercetători în domeniul periculos al societăţilor secrete şi al conspiraţiilor globale, precum David Icke, Ryan Burke, Juri Lina, Morgan Gricar, A. Ralph Epperson, Jan Van Helsing, Fritz Springmeier, Serge Monaste sau Vernon Staufer sunt de părere ca Illuminati dirijează întreaga activitate mondială prin intermediul aşa-numitei Nobilimi sau Aristocraţii Negre. Însăşi societăţile secrete de rang secund precum Cavalerii Templieri, Iezuiţii, Maltezii, Francmasoneria, Partidul Nazist şi cel Comunist, Organizaţiile Thule şi Ordo Templis Orientalis, Grupul Bilderberg, Comisia Trilaterală etc. ar fi conduse de membrii Nobilimii Negre. Chiar şi în istoria oficială este binecunoscută perioada de tristă amintire din istoria Veneţiei şi Genovei, perioadă în care Nobilimea Neagră şi-a făcut apariţia publică pentru prima oară în secolul al XII-lea, preluând monopolul afacerilor.

Oamenii i-au numit Nobilimea Neagră datorită cruzimii, lăcomiei şi lipsei totale a oricărui atribut moral sau creştinesc. Printr-un şir nemăsurat de crime, violuri, răpiri, terorism, jafuri, şantaje şi chiar magie neagră, au anihilat orice formă de opoziţie pentru a-şi atinge scopurile. Cu trecerea timpului au devenit incredibil de bogaţi, puternici şi influenţi. Descendenţii acestora ar deţine şi în prezent monopolurile asupra comerţului mondial şi sunt adevăraţii stăpâni ai Mafiei italiene. Autorul Fritz Springmeier, în lucrarea „Bloodlines of the Illuminati”, enumeră cele 13 familii care alcătuiesc forul conducător al Nobilimii Negre: Astor, Bundy, Collins, DuPont, Freeman, Kennedy, Li (din China), Onassis, Rockefeller, Rothschild, Russel, van Duyn şi casa Merovingiana. Cercetătorul John Coleman, care a studiat istoricul Nobilimii Negre, afirmă că rădăcinile lor pot fi urmărite dincolo de oligarhii medievali ai Veneţiei. Aceştia ar fi avut origine asiatică şi s-ar fi căsătorit cu membrii caselor regale europene, încă de acum peste 800 de ani.
illuminati3
Evenimentele s-ar fi întâmplat în urma unei mari victorii a unor triburi nomade de origine asiatică din zona Volgăi asupra invadatorilor arabi musulmani. Imediat după bătălie, viitorul împărat bizantin, Constantin al V-lea, s-a căsătorit cu o prinţesă din acele triburi. Fiul lor a fost faimosul împărat Leo al IV-lea. Membrii familiei de Medici precum şi Papa Pius al XII-lea au făcut parte la rândul lor din Aristocraţia Neagră. Cultul lor era de sorginte satanistă, evidenţiat prin practici avansate de magie neagră. La o privire mai atentă, reiese că aceste metode de magie neagră sunt la originea tuturor tehnicilor de influenţare şi manipulare a maselor de oameni. Aceasta în ciuda faptului că imensa maşinărie de propagandă oficială se ascunde sub motive aşa-zis ştiinţifice, în care declară că Diavolul nu există, iar religiile nu sunt altceva decât o formă de misticism sub care se ascund oamenii săraci cu duhul. „Cel mai vechi truc al diavolului este acela de a spune că el nu există”, spune o maximă a înţelepţilor creştini.

Aceeaşi maşinărie de propagandă cu orientare „ştiinţific-atee” a avut grijă să îndoctrineze societăţile vestice încă din anii ’50-’60, cu ideea că nu există forţe supranaturale şi fenomene paranormale, iar magia nu ar fi altceva decât un derizoriu fenomen de circ şi variete.

Ce vor de fapt Illuminati?
Majoritatea covârşitoare a cercetătorilor şi autorilor din domeniul istoriei neoficiale şi teoriilor conspiraţioniste, cad de acord în privinţa faptului că Illuminati lucrează pentru îndeplinirea unei adevărate succesiuni de Noi Ordini Mondiale. Noua Ordine Mondială este formată de fapt din mai multe etape de orânduiri sociale care îşi succed una altora până în momentul în care absolut toţi oamenii vor fi controlaţi, însemnaţi şi folosiţi după bunul plac al celor care conduc lumea. Ultima formă a Noii Ordini Mondiale ar fi aceea în care Illuminati vor restrânge numărul oamenilor de pe planetă de la câteva miliarde la câteva milioane. În acest scop vor crea războaie, crize alimentare, noi boli şi virusuri fără leac.
illuminati2
Toţi cei care au studiat motivele şi principiile stăpânilor lumii vizibile, cred că aceasta este direcţia în care vor „evolua” lucrurile în viitorul apropiat. Cât de mult adevăr există în aceste presupuneri apocaliptice, nu poate certifica nimeni cu siguranţă. Tot ce se poate spune este că situaţia mondială se va precipita dramatic în următorii 10-20 de ani. Iniţiaţii pe tărâmurile spiritului afirmă la rândul lor că Illuminati sunt doar o uriaşă piatră de încercare peste care omenirea este nevoită să treacă în decursul evoluţiei sale de la o specie agresiv-egotic-materialistă spre o clasă superioară a desăvârşirii spirituale. Tot ei afirmă ca Illuminati sunt de fapt fructul păcatelor noastre, deoarece dacă ar avea acces la bogăţie şi putere absolută, peste 90% din oamenii din prezent ar acţiona la fel ca actualii Illuminati. Nu este vorba în ultimă instanţă decât de o trăire inferioară izvorâtă din frică şi mândrie care-i face pe oamenii de la toate nivelurile societăţii să-şi controleze, abuzeze, folosească şi mintă semenii aflaţi într-o stare de vulnerabilitate şi inferioritate. Trăire care, din păcate, a devenit o trăsătură de caracter definitorie pentru specia umană din prezent.

Ca o concluzie ce reiese din toate teoriile emise de cei care şi-au dedicat viaţa studierii celor care ne conduc planeta:
– Iluminaţii nu ar fi reuşit totuşi să ajungă atât de puternici dacă oamenii nu s-ar fi lăsat folosiţi şi nu le-ar fi permis să le controleze destinele.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...