Jurnalista azeră Khadija Ismailova, condamnată la șapte ani și jumătate de închisoare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Jurnalista azeră Khadija Ismailova a fost condamnată la șapte ani și jumătate de închisoare, după ce un tribunal de la Baku a decis că e vinovată de calomnie, evaziune fiscală, activități de afaceri ilegale și abuz de putere.

Jurnalistă Radio Europa Liberă, a fost închisă în urmă cu opt luni în baza unor acuzaţii catalogate de organizaţiile pentru drepturile omului drept politice, așa cum aceasta a relatat pe larg despre corupția la nivel înalt din Azerbaigian, subiect incomad pentru președintele Ilham Aliev și alte oficialități azeri.

Reprezentanta OSCE pentru libertatea presei Dunja Mijatović și comisarul Consiliului Europei Nils Muižnieks au condamnat marți veridictul pronunțat împotriva jurnalistei azere.

În Azerbaidjan, unde președintele Ilham Aliev se află la putere din octombrie 2003, principala sursă de informație este reprezentată de posturile de radio, care sunt deținute și controlate de stat sau de apropiați ai administrației de stat. Posturile străine sunt îngrădite sau semnalul lor prin satelit este bruiat. Site-urile de știri și social media sunt blocate în mod arbitrar, iar cel puțin 10 jurnaliști și bloggeri, printre care reputata jurnalistă Khadija Ismailova, se află în închisorile azere. Mai mulți jurnaliști critici la adresa guvernului au părăsit țara în 2014, iar cei care au rămas sunt ținta atacurilor și a hărțuirilor, nu au voie să călătorească sau sunt inculpați pe baza unor acuzații fabricate, relevă un studiu realizat de Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ, cu sediul la New York).


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...