Încă un deputat liberal se solidarizează cu Șalaru

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deputatul liberal Vladimir Cernat se solidarizează cu ministrul Apărării Anatol Șalaru și cere conducerii PL să renunțe la decizia de a-i retrage acestuia susținerea politică.

Cernat lasă de înțeles că o eventuală demitere a lui Șalaru din funcția de ministru, urmată de excluderea din conducerea PL, ar dezbina partidul.

„Deschiderea Oficiului de Legătură NATO la Chişinău, demararea creării coridorului verde pentru retragerea trupelor ruseşti din Transnistria, demararea reformei şi reformatării Armatei Naţionale, interoperabilizarea Armatei Naţionale cu armatele ţărilor NATO, oare nu sunt acele obiective propuse pentru realizare de către echipa liberală?
Consider că această decizie este una nefondată, care urmează să aducă consecințe primejdioase Partidului Liberal. În această ordine de idei, rog biroul politic de a-și retrage votul acordat”, a menționat Cernat pe o rețea de socializare.

Cernat este al doilea deputat dintre cei 13 ai PL care se solidarizează cu Șalaru, după Artur Gutium. Mai mult decât atât, Gutium i-a adresat o scrisoare premierului Pavel Filip, solicitându-i să nu-l demită pe Șalaru.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...