Cea mai mare surpriză din istoria Campionatului Mondial de rugby; Japonia învinge Africa de Sud

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Reprezentativa de rugby a Japoniei a învins sâmbătă seara Africa de Sud, 34-32, în primul meci al celor două formații la Cupa Mondială din Anglia. E cea mai mare surpriză din istoria competiției, njiponii reușind să se impună grație unui eseu reușit în prelungirile disputei.

Asiaticii au deschis scorul dintr-o lovitură de pedeapsă, transformată de Goromaru, în minutul 8, dar fosta dublă campioană mondială a preluat apoi conducerea după eseul lui Louw, transformat de Lambie în minutul 19. A fost 12-10 la pauză pentru sud-africani.

La trei minute după reluare, Goromaru a readus formația niponă în avantaj, tot dintr-o penalitate, dar după numai un minut De Jager a mai reușit o încercare, transformată de Lambie și scorul devenea 19-13. Goromaru a fost însă impecabil la loviturile de pedeapsă și până în minutul 53 a egalat, transformând două.

În minutul 63, formația din emisfera sudică s-a desprins din nou pe tabelă, 29-22, după un nou eseu reușit de Strauss și transformat de Pollard. Goromaru a egalat, cu un eseu reușit în minutul 70, iar după 3 minute Pollard a făcut ca tabela să arate 32-29, cu o lovitură de pedeapsă.

A urmat un final nebun, cu japonezii jucând la mână și presând fantastic în 22-ul advers. În prelungiri au beneficiat de două lovituri de pedeapsă la 5 metri de terenul de țintă advers, pe ambele alegând să le joace cu grămada ordonată. În minutul 86, Hesketh avea să culce balonul în terenul de țintă al sud-africanilor și astfel Japonie e marea eroină a actualei ediții mondiale.

A fost a doua victorie a Japoniei în participările sale la Cupele Mondiale, după un succes în 1991, cu Zimbabwe. Este a 10-a Cupă Mondială la care Japonia participă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...