(VIDEO) Turbinele fără elice, alternativă pentru stâlpii eolieni convenţionali; Cum funcţionează

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O companie spaniolă a lansat stâlpii eolieni fără elice, în locul turbinelor tradiţionale, informează Daily Mail. Avantajul acestora constă în folosirea vorticităţii, un fenomen aerodinamic generator de electricitate, care îi face cu mult mai silenţioşi şi mai siguri decât cei cu elice.

Potrivit creatorilor turbinelor Vortex, design-ul fără elice ar putea reduce costurile de fabricaţie cu până la 53%, iar vorticitatea ar putea reprezenta viitorul „energiei verzi”.

Prototipul Vortex deja creat funcţionează cu ajutorul unui con compus din fibre de carbon şi de sticlă. La baza conului sunt poziţionate două inele cu magneţi negativi (de respingere), care se comportă ca un motor non-electric, iar în bătaia vântului, aceştia se vor împinge unul pe celălalt.

Citeşte şi: Motorul minune inventat de un român: Funcţionează cu o sursă inepuizabilă de energie

Astfel, mişcările vor fi transformate în energie electrică cu ajutorul unui alternator care creşte frecvenţa mişcărilor catargului, chiar şi la viteze mici ale vântului.

Turbina eoliană „Vortex Mini” are 12 metri înălţime şi, potrivit companiei, poate capta jumătate din puterea vântului, adică cu 30 de procente mai puţin decât vechii stâlpi.

Compania speră să scoată pe piaţă turbine de 100 waţi, până în 2018.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...