(VIDEO) Real Madrid, la al 8-lea sezon consecutiv când depășește borna de 100 de goluri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Real Madrid are cele mai multe goluri marcate în La Liga, deși ocupă locul 3 în campionatul Spaniei, fiind depășită de Barcelona și Atletico Madrid. Miercuri seara, Real a depășit borna celor 100 de goluri și a ajuns la 101 reușite, după victoria clară de pe teren propriu cu Villarreal, scor 3-0.

Sezonul de acum este al optulea consecutiv în care echipa lui Zidane marchează peste 100 de goluri în La Liga. Seria excelentă a început în sezonul 2009-2010, când a marcat de 102 ori, în următoarele bifând 102, 121, 103, 104, 118, respectiv 101 reușite. Interesant este că în tot acest timp Real a câștigat titlul o singură dată, cu Jose Mourinho pe bancă.

Barcelona, liderul din Primera Division, cu 96 de reușite, are șanse mari să calce pe urmele Realului și să înscrie de mai mult de 100 de ori în acest sezon, după victoria categorică obținută cu Deportivo La Coruna, scor 8-0.

Pe locul al doilea în La Liga, Atletico s-a remarcat însă printr-o defensivă de excepție. Oamenii lui Simeone au marcat doar 58 de goluri în 34 de etape, având însă o defensivă excelentă: până acum, Atletico a primit 16 goluri, cele mai puține dintre toate echipele din Spania.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...