(VIDEO) Povestea echipei care scrie istorie pentru Kazahstan; Astana, în grupele UCL

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Kazahstan va avea o echipă în grupele Ligii Campionilor pentru prima oară în istorie. Astana a trecut în play-off de APOEL Nicosia şi va evolua în premieră împotriva celor mai mari forţe de pe continent.

Câştigătoare cu 1-0 pe teren propriu, în meciul tur, Astana a reuşit să obţină o remiză în Cipru, scor 1-1, în manşa a doua.

Semir Stilic a deschis scorul pentru gazde după o oră de joc, dintr-o lovitură liberă executată perfect, iar ciprioţii au păstrat rezultatul care ar fi trimis meciul în prelungiri până cu şase minute înainte de final, scrie Digisport.

În minutul 84, Nemanja Maksimovic a marcat golul care o trimite pe Astana în grupele Champions League şi a confirmat că este un specialist al reuşitelor istorice.

În luna iunie, mijlocaşul ofensiv de 20 de ani reuşea să înscrie golul care a adus naţionalei U20 a Serbiei titlul mondial, în faţa Braziliei, la capătul unei finale decise în prelungiri.

Astana s-a înfiinţat în urmă cu 6 ani şi, în ciuda faptului că în doar al doilea an de existenţă a cucerit Cupa Kazahstanului, echipa nu a putut participa în cupele europene. UEFA interzice cluburilor care nu au cel puţin trei ani de la înfiinţare să ia parte la competiţiile continentale.

În aceste condiţii, Astana a aşteptat până în 2013 pentru a debuta în Europa, tot din postura de câştigatoare a Cupei. Prima experienţă a fost, însă, un fiasco total. Bulgarii de la Botev Plovdiv au administrat echipei din capitala Kazahstanului un categoric 6-0 la general (1-0 şi 5-0) în preliminariile UEL.

Anul următor, o echipă mult mai puternică s-a prezentat la startul Europa League şi, după ce a trecut de Pyunik (2-0, 4-1), Hapoel Tel Aviv (3-0, 0-1) şi AIK (1-1, 3-0), a fost eliminată în play-off deVillarreal (0-3, 0-4).

Tot în 2014, Astana a cucerit şi primul său titlu de campioană a Kazahstanului (campionatul se desfăşoară în sistemul primăvară-iarnă), ceea ce i-a oferit dreptul de a participa în Liga Campionilor.

În turul doi preliminar, Astana a trecut de Maribor (3-1, 0-1), iar apoi a eliminat HJK Helsinki (4-3, 0-0), înainte de a reuşi să o lase în afara grupelor UCL pe APOEL, echipă care în sezonul 2011/12 reuşea o calificare incredibilă în sferturile celei mai importante competiţii la nivel de club.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...