(VIDEO) Momentul impactului dintre un camion și mașina președintelui Igor Dodon

(VIDEO) Momentul impactului dintre un camion și mașina președintelui Igor Dodon

Postul de televiziune Publika.md a intrat în posesia imaginilor care au surprins momentul impactului dintre camionul unei companii avicole și Mercedesul prezidențial în care se aflau, potrivit unor informații deocamdată neoficiale, Igor Dodon, mama și unul dintre fii acestuia.

Din imagini se vede cum camionul iese pe contrasens, fie pentru a face o depășire, fie că a derapat, traseul fiind, la acel moment, umed. Înaintea camionului pot fi văzute cel puțin două automobile și un microbuz.

Potrivit imaginilor, deși șoferul Mercedesului a încercat să evite impactul, camionul s-a izbit aproape frontal de mașina în care se afla președintele țării.

Ulterior, camionul s-a izbit și în mașina, din escortă, în care se afla camera de bord care a surprins momentul impactului.

În urma impactului toți trei au ajuns la spital, cel mai mult având de suferit mama șefului statului. Acesta ar fi suferit diverse fracturi, în timp ce președintele și fiul acestuia ar fi fost externați la scurt timp.

Potrivit poliţiei, două maşini din cortegiul prezidenţial s-au ciocnit violent cu un camion, care aparţine unei întreprinderi avicole.

Vedeți și: ULTIMA ORĂ! Cortegiul președintelui Igor Dodon, implicat într-un accident rutier la Strășeni

„Președintele a fost condus la spital. Nu are leziuni corporale importante. Din câte cunosc președenția va ieși cu un comunicat. La moment confirm că starea președintelui nu este una bună. Nu cunosc care este stare membrilor de familie în momentul de față. În aceste momente grupa operativă se află la fața locului, este prematur ca să venim cu o concluzie, iar poliția după finalizarea cercetărilor va veni cu un comunicat”, a comunicat șeful IGP, Alexandru Pînzari.

„Președintele și membrii familiei au fost transportați la Spitalul de Urgență din Chișinău. Starea președintelui este bună. Dumnealui a fost investigat de către medici, starea lui este bună. Cu domnul președinte se mai aflau doi ofițeri SPPS, la toți le-a fost acordat primul ajutor medical. În accident au fost implicate 2 mașini din partea SPPS. Coloana președintelui se deplasa regulamentar, pe contrasens a ieșit un camion și a avut loc ciocnirea cu 2 mașini ale SPPS”, a spus Anatolie Golea, șeful SPPS.

„Starea lui Igor Dodon e satisfăcătoare, nu pune viața în pericol, a plecat acasă după ce a fost examinat. La fel, avea dureri ca rezultat a accidentului, iar la spital s-a adresat doar președintele”, a menționat, la rândul său, directorul Institutul de medicină urgentă, Mihai Ciocanu.

La locul accidentului au venit mai multe ambulanţe şi pomieri. Din această cauză, zeci de maşini stau blocate pe şoseaua care duce spre Călăraşi.

0