Noi detalii despre starea președintelui Dodon și a membrilor familiei sale, după accidentul de la Strășeni

Noi detalii despre starea președintelui Dodon și a membrilor familiei sale, după accidentul de la Strășeni

În urma accidentului produs ieri, în apropiere de Strășeni, cu implicarea mașinilor din cortegiul prezidențial, președintele Igor Dodon ar fi suferit un șir de traumatisme, iar mama acestuia ar și avut deja o primă intervenție chirurgicală ca urmare a traumatismelor suferite. Cel puțin asta susține fostul purtător de cuvânt al președintelui, socialistul Ion Ceban, deși însăși Igor Dodon susținea ieri că „totul este în ordine, fără traumatisme grave, nici la mine, nici la membrii familiei”.

„Domnul președinte a evitat să dezvăluie detalii despre consecințele accidentului, fiindcă nu a vrut să pună accent pe starea sa, dar am aflat că de fapt au fost înregistrate un șir de traumatisme, atât la dumnealui, la coloana vertebrală, cât și la copilul său și mama sa, care a suportat deja o primă intervenție chirurgicală”, a scris în această dimineață Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.

Citiți și: ULTIMA ORĂ! Cortegiul președintelui Igor Dodon, implicat într-un accident rutier la Strășeni

Socialistul califică accidentul ca fiind unul „foarte și foarte dubios”, fiind unul „mai curând unul înscenat, decât întâmplător”. „Îl tratăm cel puțin ca pe un semnal de avertizare, dacă nu ca pe o tentativă direct la viața și sănătatea șefului statului”, a mai scris Ion Ceban, în contextul în care mai mulți socialiști, inclusiv deputatul Vlad Bătrîncea au calificat accidentul drept „o tentativă la viața președintelui”.

Vedeți și: (VIDEO) Momentul impactului dintre un camion și mașina președintelui Igor Dodon

Amintim că, Igor Dodon a venit ieri cu o reacție, pe pagina sa de Facebook, în care menționa:

„Mulțumim tuturor celor din țară și de peste hotare, care au avut gânduri bune pentru mine și familia mea. Mulțumesc tuturor celor care mi-au transmis mii de mesaje, la care însă nu reușesc să răspund acum.

Totul este în ordine, fără traumatisme grave, nici la mine, nici la membrii familiei.

Fiți atenți și aveți grijă de voi și de cei dragi vouă”.

0