(VIDEO) Amplu exercițiu desfășurat de salvatori. Are loc în șase state concomitent

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale desfășoară un amplu exercițiul de stat major NUMIT «EU Moldex 2017». Aplicațiile sunt efectuate în cadrul Programului de Prevenire și Reducere a Dezastrelor pentru Europa de est. Simulările au loc concomitant în Ucraina, Belarus, Azerbaidjan, Armenia, Georgia și Republica Moldova.

În cadrul exercițiului este testată comunicarea dintre autorități, posibilitatea de luare a deciziilor într-o situație excepțională de amploare, dar și capacitatea țării de formulare a mesajului de solicitarea a ajutorului în cazul în care resursele statului sunt la limită.

Potrivit unui scenariu, Republica Moldova este devastată în urma unui seism. Cutremurul cu magnitudinea de 7,5 a făcut peste 2000 de victime, iar o parte din localități au rămas fără energie electrică și legătură telefonică. În urma seismului au avut loc alunecări de teren, iar mai multe baraje a bazinelor acvatice au început să cedeze.

Pentru ca într-o situație reală autoritățile să poată lua decizii corecte, Serviciul Situații Excepționale în comun cu experți în diverse domenii se convoacă pentru gestionarea crizelor în cadrul Centrului Operațional de Dirijare a Situațiilor Excepționale. Aici specialiștii reușesc să formulize exact mesajele pentru solicitarea ajutorului, iar Guvernul primește informații operative și corecte despre situația din teritoriu. Acest lucru este extrem de important pentru a lua decizii rapide. Scopul aplicațiilor este de a perfecționa mecanismul de solicitare a asistenței în situații excepționale și a reacționa operativ la lichidarea consecințelor acestora.

Antrenamentele de birou constituie o primă etapă în desfășurarea unui exercițiu de amploare, care va avea loc în Republica Moldova în perioada 16 -17 septembrie 2017. La eveniment vor participa echipe de salvatori din șase țări europene.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...