Un ucrainean riscă pedeapsă penală în Moldova! A pornit în căutare de puieți de copaci, dar poate ajunge la închisoare

Un ucrainean riscă pedeapsă penală în Moldova! A pornit în căutare de puieți de copaci, dar poate ajunge la închisoare

Un ucrainean în vârstă de 62 de ani riscă pedeapsă penală pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Asta chiar dacă bărbatul, reținut într-o fâșie forestieră din raionul Briceni, susține că a pornit în pădure în căutarea unor puieți de copaci pe care să-i planteze la el acasă.

Cazul a avut loc a doua zi de Paște. O patrulă mobilă care se afla în misiune de serviciu pe direcția Briceni–Rosoșani a observat urme recent imprimate pe pământ, la o distanță de aproximativ cinci metri de la linia de frontieră. La scurt timp a fost reținută o persoană de gen masculin care se deplasa în interiorul țării.

Din primele cercetări s-a constatat că bărbatul este un cetățean ucrainean, originar din satul Nelipovțî, raionul Kelmențî, regiunea Cernăuți. Interogat, ucraineanul a comunicat inspectorilor de frontieră că nu a avut intenția de a traversa frontiera, mai ales în așa circumstanțe. Acesta a înaintat în pădurea din apropierea satului Rosoșani în căutarea câtorva puieți de copaci.

Cu toate acestea, investigațiile sunt continuate de către polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD pentru a stabili adevăratele intenții ale cetățeanului. Bărbatul riscă pedeapsă penală cu amendă în mărime de până la 750 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

0