E dimineață. Nu mă prinde somnul. Afară vântul șuieră supărat. Își zburlește coama precum un cal nărăvaș. Sună poetic, poetice sunt până aici și gândurile. E 7 aprilie. La Chișinău s-a întors 7 aprilie. De această dată unul ploios, fără chef, abătut și întristat. Întristat și dezamăgit ca și majoritatea dintre noi.
E 7 aprilie. Telefonul sună agitat. E unchiul de la țară. Mă roagă să-i schimb rublele rusești „la un curs cât mai omenesc”. Banii vin de la Moscova. Are grijă fiică-sa de asta. În 2009, ca astăzi, era studentă și era în Piața Marii Adunări Naționale. În 2015 este la Moscova. Sinistru, trist, adevărat. Știu oare despre asta Lupu sau Filat?… Sună poetic, dar nu e poezie. Patetic sună, ar putea să zică unii. Dar nu e. E pură nostalgie. Nostalgia după vremurile de odinioară. După curajul și îndârjirea sugrumate ale tinerilor ieșiți în aprilie 2009 în stradă.
Au trecut șase ani de la revolta tinerilor din 2009. În șase ani un cuplu se consolidează, în șase ani un copil merge la școală, în șase ani poți construi atâtea! Nu însă și în accepțiunea guvernanților noștri. În șase ani s-au scuipat și s-au certat ca la ușa cortului. În șase ani, ca imagine, am regresat cât în șaizeci și șase de ani. În șase ani au furat și au dezbinat cât pentru șase sute de ani. În șase ani ne-au mințit cât pentru șase mii de ani. În șase ani, în loc să fim mai mulți și mai uniți, suntem tot mai puțini și mai dezbinați. În șase ani, nimeni nu ispășește pedepse pentru crimele și atrocitățile de la 7 aprilie. În șase ani, guvernanții noștri i-au dezamăgit pe toți – electorat și europeni deopotrivă.
În șase ani, Voronin și comuniștii săi sunt din nou la guvernare. Nu există mai mare bătaie de joc de memoria tinerilor zdrobiți atunci în beciurile poliției lui Vladimir Nicolaevici Voronin și a Zinei pulimiotcița. Tinerii care v-au adus, atunci, la guvernare.
Să vă fie rușine!
Noapte bună, Republica Moldova!