Sistemul politic vetust și „aventura civică” a noutății

Pledoariile actorilor politici, indiferent de orientarea lor, sunt ameninţate de situaţia gravă a R.Moldova: o ţară jefuită, umilită, înşelată de cei care ar fi trebuit să apere interesul public.

Scrutinul din 14 iunie, care reia un ritual rutinat, îndelung exersat, când alegem, de regulă, nu binele, ci „răul mai mic”, interferează cu o puternică mişcare cetăţenească de contestare a întregului sistem politic. Aceasta e noutatea momentului istoric pe care îl traversăm în Republica Moldova.

E ciudat să urmăreşti campania electorală pentru alegerile locale şi această maree protestatară care se desfăşoară în paralel, trimiţând în ridicol discursurile sforăitoare, cavalcada promisiunilor diverşilor candidaţi, unul mai caraghios decât altul. Partidele şi-au garnisit echipele în general cu personaje vechi, uzate, provenite din vechea nomenclatură sovietică şi sindicală; altele defilează sub steagul unor partide mai recente, ieşite din „matricea” PCRM. Există şi o a treia categorie: candidaţii din lumea afaceriştilor dubioşi şi chiar interlopi. Aceştia din urmă zâmbesc sfidător din panourile electorale, convinşi pesemne că moldovenii sunt suficient de naivi sau tembeli ca să le înghită populismul vulgar.

Toate aceste „echipaje” electorale s-au aliniat pe două direcţii geopolitice bine conturate: pro-Europa şi pro-Rusia. Însă sentimentul de silă şi insatisfacţie e prezent în toate taberele. Pledoariile actorilor politici, indiferent de orientarea lor, Est sau Vest, sunt ameninţate de situaţia gravă a Republicii Moldova: o ţară jefuită, umilită, înşelată de cei care ar fi trebuit să apere interesul public şi să respecte dreapta măsură.

Pe acest fundal s-a conturat tot mai pregnant Mişcarea civică „Platforma Demnitate şi Adevăr”, organizatoarea unor impresionante manifestaţii de stradă, capitalizând starea de nemulţumire şi frustrare instalată în societate după scrutinul parlamentar din noiembrie 2014. Platforma „DA” îşi propune schimbarea clasei politice, pe care o consideră profund coruptă şi mincinoasă. Exponenţii acestei Mişcări au un discurs nonconformist, radical, uneori sacrificând nuanţele, băgând în malaxorul criticii şi pe cei care îşi asumă o identitate şi un rol politic, şi pe păpuşarii din umbră, „fără mamă, fără tată”, vorba românului, capabili să facă orice alianţă, să execute orice piruetă ideologică, numai ca să-şi salveze averile frauduloase şi să nu piardă controlul asupra instituţiilor statului.

Platforma „DA” a înaintat o serie de cerinţe punctuale guvernării, la care nu a primit răspunsurile dorite, cu excepţia publicării raportului Kroll asupra miliardului de dolari furat din băncile moldoveneşti. La anunţatul miting de duminică, 7 iunie, liderii Platformei vor veni probabil cu alte revendicări imperative. Însă dacă şi acestea vor fi ignorate, se întreabă mulţi, ce va urma: o serie de proteste non-stop în Chişinău, o altă Piaţă a Universităţii, „liberă de comunism şi de mafie”, un Maidan ca la Kiev?…

Platforma „DA”, aşa cum s-a văzut, evoluează în dependenţă de amploarea sprijinului popular, de mobilizarea susţinătorilor săi, pe care îi recrutează din medii sociale diverse. Tocmai de aceea, cred, va fi greu de la un punct încolo să evite întrebarea: cum, prin ce mijloace poate fi schimbat „sistemul”, debarcată actuala clasă politică? Se poate avansa un program de acţiuni, limpede în finalitatea lui, care să fie îmbrăţişat de tot mai mulţi cetăţeni?… În plus, valul de indignare populară, gestionat de Platforma „Demnitate şi Adevăr”, se cere protejat de influenţe impure, de intervenţia unor demagogi şi provocatori, care nu au nimic în comun cu revendicările justificate ale oamenilor. 

Platforma „DA” va trebui să scoată în faţă mai multe nume credibile, personalităţi cu biografii ireproşabile, care să atragă sufragii şi simpatizanţi. Pentru ca anunţata schimbare de sistem să aibă loc, s-ar putea ca Platforma însăşi să fie obligată să propună o alternativă politică la ceea ce există azi în Moldova, iar asta se face doar prin constituirea unei mişcări politice, nu civice, a unui partid care să intre în competiţia electorală…

Nu ar fi o situaţie singulară. Şi alte mişcări protestatare din fostele ţări comuniste – Cehia, Polonia, România –, după o perioadă de avânt popular, au ajuns în aceeaşi dilemă: să rămână la stadiul de forţă de presiune, care are nevoie mereu de motive pentru a susţine o cauză altruistă, sau să devină un partid care să se bată pentru ceva mult mai concret şi mai palpabil: puterea politică, exercitată, fireşte, tot în numele poporului. Şi aici va fi marele examen de competenţă şi exigenţă al liderilor Platformei, întrucât una este discursul contestatar – să demaşti, să blamezi răul copleşitor – şi alta e să formulezi soluţii de guvernare alternative, politici eficiente, şi încă din postura unui nou-venit pe scena politică…

O altă iniţiativă civică care nu acceptă sistemul existent este Mişcarea Unionistă, cu numeroşi aderenţi – ca niciodată în perioada de după 1991. Unirea, propusă de aceşti militanţi entuziaşti, este văzută ca o garanţie pentru europenizarea reală a Republicii Moldova, pentru edificarea unui stat de drept şi declanşarea unei cruciade-anticorupţie, în genul celei instrumentate de DNA. În sfârşit, Unirea (şi implicit aderarea la NATO), este considerată o soluţie de securitate naţională în faţa agresiunii ruseşti. Mişcarea Unionistă, ca şi Platforma „DA”, dincolo de sloganuri, elanuri şi energii tinereşti, cel mai probabil va fi nevoită să intre în jocul competiţiei politice instituţionalizate, dacă va dori să-şi materializeze obiectivele.

Această frământare, această ebuliţie civică la care asistăm după 24 de ani de experimente nereuşite în Republica Moldova, ar fi de dorit să producă un peisaj politic nou, întemeiat pe moralitate, decenţă şi pe o înţelegere superioară a responsabilităţii celor aleşi în faţa alegătorilor.

Vitalie Ciobanu, Europa Liberă