Republica Moldova se distanțează de CSI

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Programul Agent Economic Autorizat, implementat de Serviciul Vamal al Republicii Moldova, a fost inclus în ediția din acest an a Compendiumului AEO (Agent Economic Autorizat) al Organizației Mondiale a Vămilor (OMV). Astfel, Republica Moldova devine prima țară din CSI care are implementat un asemenea instrument.

Compendiumul AEO reprezintă o bază de date privind bunele practici de implementare a AEO și este destinat autorităților vamale, reprezentanților mediului de afaceri, precum și tuturor persoanelor care vor să afle despre cele mai recente evoluții în implementarea AEO la nivel global.

Această publicație este actualizată anual și reprezintă unica sursă de informare la nivel internațional privind programele AEO implementate în întreaga lume.

În Compendiumul AEO sunt reflectate cadrul legal național privind AEO, condițiile de autorizare, beneficiile acordate AEO, precum și numărul companiilor care dispun de acest statut.

La nivel mondial, programul AEO este implementat în 69 de țări, iar alte 16 state sunt în proces de dezvoltare a acestuia.

Menționăm că de programul național AEO la data curentă beneficiază 98 de agenţi economici, iar de la lansarea proiectului pilot (Recunoașterea AEO din UE la punctul de trecere a frontierei moldo-române), 16 companii din UE care deţin certificatul AEO au beneficiat în Republica Moldova de reducerea numărului de controale, trecerea simplificată a frontierei de stat și prioritate în perfectarea actelor vamale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...