Tristul spectacol la care am asistat ieri, când a fost organizat un așa-zis concurs de „desemnare a procurorului general” ne-a arătat în ce hal a ajuns Republica Moldova și cât de mult tupeu are Plahotniuc, cel care ține captiv acest stat în chingi tot mai strânse.
Oligarhul nici măcar nu s-a mai deranjat să creeze vreo surpriză. Nu conta că încă din octombrie, Usatîi, Năstase, puținii jurnaliști independenți care au mai rămas, spuneau că Harunjen este alesul și că totul se mimează.
Până și fostul procuror al capitalei, Ivan Diacov, spunea acum o săptămână că tot acest concurs e un circ și că cei 6 „candidați” știu bine cine va fi câștigătorul.
Și chiar dacă pentru el nu cred că ar fi fost vreo diferență dacă-l punea pe altul în funcție, totuși n-a vrut să surprindă.
Lucrurile au fost atât de clare, încât ministrul Justiției, un alt pion al oligarhului, a plecat fără măcar să-l mai asculte pe ultimul „candidat”, acordând punctajul așa cum se decisese din timp.
Promisiunea lui Harunjen pentru Plahotniuc
Am ascultat cu destulă atenție pledoariile celor 6 „candidați”. Și dacă 2-3 dintre ei s-au apropiat de rigorile unui astfel de concurs, atunci Harunjen a vorbit despre tot ce vrei (vrea Plahotniuc), numai la lucruri consistente nu s-a referit.
Mai bine de jumătate din discurs acesta l-a dedicat celor „ce denigrează procuratura și procurorii”, promițând cu mult zel că dacă ajunge în funcție „se va ocupa de ei”. N-a precizat un lucru important. Că de o parte dintre ei deja se ocupă. Se pare însă că mai departe a pus ochiul pe jurnaliștii incomozi, deoarece a pomenit și de aceștia.
Această parte a pledoariei mi s-a părut și o promisiune clară pentru Plahotniuc, că va rămâne aceeași bâtă fermă împotriva adversarilor oligarhului. A fost practic un jurământ public, că nu-i va ieși din cuvânt coordonatorului și că va lucra cu dedicație pentru el.
Ce va face Timofti?
Miza scrutinului prezidențial a fost tocmai Procuratura Generală. Ambii candidați au promis că vor face tot posibilul să nu permită ca în fruntea instituției să rămână un pion al lui Plahotniuc. Bine, Maia Sandu i-a spus cu nume și prenume, Dodon preferând să vorbească de „regim oligarhic”.
Deși a trecut deja o lună de la scrutin, iată că ne-am pomenit că soarta Procuraturii nu stă nici în mâinile Maiei Sandu și nici ale lui Igor Dodon, ci ale aceluiași Timofti.
Niște procese judiciare prelungite din cauze cel puțin dubioase au făcut ca raportul privind alegerile prezidențiale să nu mai ajungă la Curtea Constituțională. Așa că acum același Timofti urmează să decidă ce e cu procurorul general.
Teoretic, el are trei variante:
1. Să respingă candidatura pentru că există dubii cu duiumul privind integritatea lui Harunjen și să-și mai spele măcar puțin din păcate;
2. Să mai aștepte maximum 2 săptămâni, până ce Curtea Constituțională decide dacă validează sau nu mandatul lui Dodon, astfel spălându-se pe mâini.
3. Să semneze decretul și să plece în cel mai rușinos hal posibil din funcție.
N-ar fi rău totuși să reflecteze bine înainte de a lua o asemenea decizie, extrem de importantă. Iar dacă mai are un pic de rațiune și independență, atunci cu siguranță varianta a 3-a nu poate fi luată în calcul.
Dincolo de toate, din păcate, tristul episod de ieri, demonstrează încă o dată că orice „reformă” frumos ambalată și livrată „partenerilor de dezvoltare” în schimbul granturilor de zeci de milioane de euro poate ascunde o mizerie și mai mare decât cea pe care am avut-o până acum.
Alex Cozer