Procuratura refuză să examineze plângerile concurenților electorali: „Nu ne implicăm în dispute electorale”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Procuratura Generală susține că „odată cu începerea campaniei electorale” a crescut numărul de solicitări adresate instituţiei de „arealul politic”, astfel încât doar pe parcursul ultimelor zile au fost receptionate multiple plângeri de la concurenţii elecorali, soluţionarea cărora nu intră în competenţa procurorilor.

În acest context, Procuratura Generală a emis astăzi un comunicat de presă în care îşi reiterează „hotărârea de a se delimita de orice încercare de a atrage instituţia în confruntări de natură politică şi dispute electorale”.

„Procuratura, care este un organ independent şi apolitic, lansează un apel către toţi concurenţii electorali şi formaţiunile politice, să se documenteze într-o manieră cât mai corectă şi aprofundată despre atribuţiile şi principiile funcţionale ale instituţiei, astfel încât să se abţină de a o antrena în competiţii electorale şi dezbateri politice”, este specificat în comunicat.

Potrivit sursei citate, în cazul în care, însă, au fost stabilite anumite încălcări de lege, care ar constitui obiectul unor investigaţii în sensul legii penale, Procuratura solicită actorilor electorali să sesizeze organele de drept în modul stabilit de lege pentru examinarea competentă a acestora.

Citește și: Platforma DA a acționat în judecată Comisia Electorală Centrală pe cazul Marian Lupu

Amintim că, liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, și președintele grupului de inițiativă în susținerea acestuia la prezidențiale, Alexandru Slusari, au depus marți la Curtea de Apel Chișinău o cerere de chemare în judecată a Comisiei Electorale Centrale, în calitate de pârâtă, și pe numele lui Marian Lupu, candidatul puterii, în calitate de intervenient accesoriu pe cazul Marian Lupu.

Platforma acuza că „prin hotărârea CEC nr. 236 din 10 septembrie 2016, a fost dispusă înregistrarea lui Marian Lupu în calitate de candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, desemnat de către Partidul Democrat, partid care controlează politic autoritatea electorală de circa 7 ani de zile și care favorizează vădit candidatul puterii, sfidând legea și bunul simț”.

La rândul său, democratul PD Sergiu Sîrbu a anunțat că partidul va sesiza CEC-ul, procuratura și alte organe abilitate despre raportul depus la CEC în care este indicat că PPDA nu a avut cheltuieli în timpul colectării semnaturilor în susținerea lui Năstase. În același timp Sîrbu nu a menționat dacă PD va sesiza organele abilitate și în cazul Partidului Liberal, care nu a avut cheltuieli în timpul colectării semnăturilor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...