Pokemon Go va fi disponibil „destul de probabil” şi pe ceasurile cu Android Wear

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Unul dintre parteneriatele importante anunţate de Apple la lansarea seriei iPhone 7 a fost cel cu Niantic, dezvoltatorul popularului joc video mobil Pokemon Go. Compania a anunţat că va fi disponibilă o aplicaţie companion pentru Apple Watch care îi va alerta pe jucători când pokemoni sunt pe aproape. Mai mult, aceasta le va permite să colecteze, direct de pe ceas, elemente de la PokeStop-uri.

Se pare, însă, că Apple nu se va bucura prea mult timp de această exclusivitate. John Hanke, directorul executiv al Niantic, a fost întrebat dacă va fi lansată o versiune de Pokemon Go şi pentru sistemul de operare Android Wear. Răspunsul lui: compania va prezenta „destul de probabil” şi o versiune pentru ceasurile cu Android.

Popularitatea jocului Pokemon Go a scăzut peste tot în lume, însă aplicaţia are în continuare foarte mulţi utilizatori şi fani dedicaţi. Recent, Niantic a dat drumul la o nouă actualizare pentru joc, iar Hanke a declar că ceea ce există acum în Pokemon Go este doar vârful icebergului, deoarece Pokemon Go se va schimba substanţial în viitor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...