Politicieni care ar putea aduce haosul în Europa, în 2015

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Creșterea economică stagnează în Europa, avem un conflict în Ucraina, rata șomajului este ridicată în multe state ale UE, iar aceste lucruri nu par să se schimbe în curând.

Astfel, partide eurosceptice și eurofobe apar și prind putere în toate colțurile continentului, iar aceste grupuri promit să pună capăt crizelor și să readucă țările la normalitate, relatează Business Insider.

Popularitatea unor partide ca Frontul Național din Franța sau Podemos din Spania va continua să crească, pe fondul faptului că cetățenii țărilor europene își doresc alternative politice.

Formațiunile eurosceptice și eurofobe ar putea avea o susținere publică din ce în ce mai mare, sunt de părere experții, care au întocmit o listă cu patru lideri care ar putea provoca o răsturnare de situație în Uniunea Europeană.

Nigel Farage de la UKIP – Marea Britanie

Liderul Partidului Independenței Regatului Unit (UKIP) reprezintă o amenințare din afara zonei euro. Este improbabil ca grupul să câștige alegerile generale din mai 2015, însă umbra acestuia se reflectă, în prezent, asupra politicilor britanice.

Liderii acestui partid au criticat în repetate rânduri faptul că românii și bulgarii vin la muncă în Marea Britanie și beneficiază de ajutoare sociale din partea acestei țări.

Marine Le Pen de la Frontul Național – Franța

Marine Le Pen este cel mai vizibil reprezentant al extremei dreptei din Europa. Ea este liderul Frontului Național, pe care tatăl său l-a condus înaintea ei. Vorbim despre o prezență longeviva în politica franceză, Jean-Marie Le Pen clasându-se pe locul al doilea la alegerile prezidențiale din 2002.

În Franța vor avea loc, în 2015, alegeri municipale și, cel mai probabil, Frontul Național va înregistra o victorie, care se adaugă la locurile obținute în Parlamentul European. Analiștii anticipează că partidul va continua să influențeze principale formațiuni politice din Franța, datorită faptului că depune eforturi să își mulțumească alegătorii.

Bernd Lucke de la partidul Alternative fur Deutschland (Alternativa pentru Germania)

Spre deosebire de alte partide extremiste din Europa, AfD nu se bucură de o susținere publică importantă și nu pare capabil să creeze tensiuni. Totuși, nu trebuie să subestimăm potențialul lui Lucke.

Partidul său sprijină apartenența Germaniei la Uniunea Europeană, însă vrea ca țara să renunțe la moneda euro.

Pablo Iglesias de la Podemos – Spania

Podemos, un partid anti-austeritate, s-a ivit de nicăieri și a devenit cel mai popular partid din Spania în acest moment. Sunt șanse reale ca cetățenii Spaniei, a patra cea mai mare economie din zona euro, să-l voteze pe politicianul care arată apreciere față de Lenin în discursurile sale. Astfel, alegerile din decembrie 2015 ar putea genera o criză uriașă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...