Ieșirea din paradigma geopolitică care a permis capturarea țării de un oligarh este singura șansă de a scăpa din mocirla în care băltește Republica Moldova de un sfert de veac.
La 4 martie 2016, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a continuat seria de decizii stranii cu care a obișnuit atât Moldova, cât și cancelariile lumii, modificând condițiile de alegere a președintelui, cu câteva săptămâni înainte de terminarea, la 23 martie, a mandatului președintelui Timofti. Prin această hotărâre, Curtea anulează prerogativa alegerii președintelui de către Parlament, cu o majoritate de 3/5, adică 61 de voturi din 101, și redă cetățenilor acest drept. Așa cum era până în 2000, când s-a modificat Constituția, Moldova devenind atunci republică parlamentară, singura din Comunitatea Statelor Independente.
Nimic întâmplător
Decizia de acum contrazice alte hotărâri „definitive“ ale Curții, dar nimic nu mai poate uimi în cazul Moldovei, unde singura certitudine este incertitudinea.
Și totuși, în Moldova, locul unde viața bate filmul, Curtea a „corectat“ și situația de dinainte de 2000, ridicând vârsta președintelui la 40 de ani, în loc de 35.
Întâmplător? Nu! În politica moldovenească nimic nu e întâmplător. Chiar dacă președintele Curții, controversatul Alexandru Tănase, se jura că nu știa vârsta la fel de controversatului politician Renato Usatîi, cel care conducea în sondajele de opinie la intenție la vot.
Decizia din 4 martie a consolidat statutul Moldovei de fostă republică sovietică total imprevizibilă, contrastând dramatic cu fostele surate din Uniune, care se remarcă prin stabilitate și predictibilitate.
Decizia Curții ar putea fi un veritabil game changer pentru scena politică, a cărei dinamică era dată de protestele antioligarhice, care au adunat într-un mare front comun forțe politice, civice care altădată stăteau pe poziții adverse. Liantul era ura față de Plahotniuc, personaj ieșit din subteranele lumii criminale, de sorginte ex-sovietică, care a luat în captivitate un stat întreg. Fenomenul nu este nou. Și în alte republici sovietice s-au produs evoluții similare. Printre puținele obiective tactice comune ale acestei coaliții ad-hoc se numărau alegerile parlamentare anticipate și alegerea președintelui de către popor, și nu de către Parlament, cum se întâmpla din 2000, odată cu schimbarea Constituției. Platforma Civică Demnitate și Adevăr, cea care a organizat demonstrațiile de protest de anul trecut (iar la sfârșitul anului o parte a ei s-a transformat în partid politic), a desfășurat o mare campanie de strângere de semnături pentru referendumul la care populația să se pronunțe pentru sau împotriva alegerii președintelui prin vot direct. Peste 400.000 de semnături au fost strânse, cifră record pentru Moldova. Deci, alegerea președintelui de către întregul electorat este un proiect care se bucură de o mare susținere politică. Decizia Curții încearcă să anuleze tot efortul mișcării civice și să răpească opoziției un proiect de succes.
Un singur învingător
Anunțul din 4 martie, privind modificarea felului în care se alege președintele, în condițiile în care mandatul actualului șef al statului se termină pe 23 martie, deci la ceva mai mult de două săptămâni de la publicarea hotărârii, a dat practic startul campaniei electorale. Și a adâncit haosul în care se cufundă Moldova. Toată lumea așteaptă ca Plahotniuc să se hotărască când se organizează alegerile, după ce Cod electoral se vor desfășura ele, dacă e nevoie de semnături pentru toți candidații sau doar pentru cei independenți, cine vor fi principalii candidați înscriși în cursă. Multe întrebări, la care are răspuns doar un singur om în Moldova, Plahotniuc.
Bomba Tănase, detonată de controversatul oligarh, a spulberat toată scena politică de la Chișinău, de la dreapta la stânga, de la proeuropeni la proruși. Aliații de până mai ieri în marele front anti-Plahotniuc se vor concura de mâine într-o aprigă competiție pentru funcția de președinte al republicii. Au uitat de cererea privind alegerile parlamentare anticipate și au început o luptă pentru poziționarea pe culoarele tradiționale ale scenei politice din Moldova. Adică fac exact ceea ce dorea Plahotniuc, revenirea la paradigma clasică, pro-Est, pro-Vest, pro-ruși, pro-români, în care oligarhul se simte ca peștele în apă.
În această paradigmă există doar un învingător: Plahotniuc.
Ce-i de făcut?
Pentru a ieși din cercul vicios în care Moldova se învârte de 25 de ani, trebuie depășită paradigma geopolitică Rusia-SUA, Est-Vest, Moscova-Bruxelles. Și trebuie menținut cu orice preț frontul anti-Plahotniuc, în care să stea alături și rușii, și românii, ucrainenii, găgăuzii din Moldova.
Liderii acestor partide antioligarhice trebuie să se așeze la masă, să negocieze susținerea pentru un candidat sau câțiva candidați care să colecteze voturile și să blocheze jocurile politice ale oligarhului. Condiția pentru o candidatură validă în logica antioligarh este foarte simplă: un om nou în politică, neșantajabil, care nu a mai deținut funcții publice, ca să le dea ocazia procurorilor să-i încropească dosare penale, care nu a făcut avere și nu are afaceri în Moldova sau în altă parte, om de o integritate absolută, care nu poate fi cumpărat și care nu va negocia cu Plahotniuc nimic. Cineva care înțelege dramatismul situației, nu se lasă manipulat nici de agenții Moscovei, nici de ai Bucureștiului, începe să se gândească la Moldova, la sutele de mii de oameni disperați, care-și caută în rost departe de casă, de copii, de părinți și vrea să facă ceva pentru țara lui. Altceva decât să fure și el, cum au făcut-o majoritatea politicienilor de la Chișinău.
Da, va fi complicat de negociat. Probabil că mulți șefi de partide nu înțeleg că Moldova e într-un moment de cotitură, de care depinde nu evoluția ei pe următorii câțiva ani, ci chiar supraviețuirea țării. Dar ieșirea din paradigma geopolitică care a permis capturarea țării de un oligarh este singura șansă de a scăpa din mocirla în care băltește această țară de un sfert de veac.