Sînt deja vreo două săptămîni de cînd Partidul Comuniştilor face spumă la gură, trîmbiţînd despre, chipurile, ilegalitatea alegerilor prezidenţiale. Concluzia e simpla: daca alegerile sunt ilegale, ele trebuie boicotate.
Mai mult ca atît, alegerile vor fi neapărat falsificate. Şi la ce bun ar fi să mai participaţi la ele?
Dar, comuniştii nu doar strigă despre boicot. Deja a fost format stafful pentru boicot, sînt pregătiţi agitatorii, tipărite foi volante şi executate spoturi, pentru care se cheltuiesc sume fabuloase de bani.
Apare o mare întrebare: care-i sensul acestor acţiuni? Cine trage foloase?
Jocurile lui Ianus bifrons
Atunci cînd comuniştii vorbesc despre ilegalitatea alegerilor prezidenţiale, ei doresc să se poziţioneze drept nişte apărători ai Constituţiei şi adepţi ai legalităţii. În realitate poziţia comuniştilor era din start făţarnică. Or, se impune o întrebare rezonabilă: şi de ce aţi tăcut pînă acum despre legalitate şi Constituţie? Sau calităţile astea ale voastre depind de circumstanţe?
Ia să ne spuneţi: majoritatea parlamentară formată în anul 2016, inclusiv cu participarea a 14 deputaţi-transfugi din PCRM este ea legală sau ba?
Parcă, nu. Nu în zadar la 23 februarie, liderul PCRM se plîngea personal raportorilor din APCE că majoritatea parlamentară a fost creată prin şantaj, că aceasta, al fel ca şi Guvernul, este nelegitimă, că puterea în ţară a fost acaparată de un grup îngust de persoane ş.a.m.d.
Totuşi, nu trecu nici jumătate de an şi la 14 iulie 2016, acelaşi Vladimir Voronin se contrazice… pe sine însuşi, declarînd că preşedintele ţării ar trebui să fie ales de majoritatea parlamentară, aflată în supuşenie faţă de Păpuşar!
Altfel spus, nu poporul trebuie să aleagă preşedintele ţării, ci… Plahotniuc. Şi nici Parlamentul nu ar trebui să-i înainteze candidatura, ci majoritatea parlamentară mafiotă!
Mai simplu vorbind, Partidului Comuniştilor prea puţin îi pasă că 80 la sută din cetăţeni doresc să –şi aleagă direct preşedintele țării. În opinia conducerii PCRM, dreptul de a alege președintele îl au doar oligarhii.
Totuşi, acest drept a fost răpit poporului încă în anul 2000.
Şi principalul coparticipant la afacere a fost anume PCRM! Astfel, multe coincid. Acum vă daţi seama de toată ipocrizia jocului pe care l-au pus la cale liderii comuniştilor? Reiese că preşedintele ales de majoritatea parlamentară ilegală este legal, iar cel ales de popor nu este!
Cu musca pe căciulă..
Încă o nuanţă: dacă PCRM tot se expune drept adept înfocat a legalităţii, de ce comuniştii nu au protestat în decembrie 2015 – ianuarie 2016, împotriva investirii Guvernului Pavel Filip? Or, acest Guvern, potrivit comuniştilor, era unul ilegal! De ce doar Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, PN şi Platforma DA au ieşit atunci la proteste?
Apropo, anterior în perioada 2010–2014 comunişti susţineau că şi Parlamentul este nelegitim. Şi chiar i-au boicotat şedinţele. Ei şi? Mai apoi au revenit liniştiţi în „Parlamentul nelegitim”!
Tot ei spuneau că şi Preşedintele ţării este nelegitim. Cu toate acestea, acest fapt nu l-a împiedicat pe Voronin să solicite de la Timofti pază de stat personală, încă pentru 6 luni…
Acum despre legalitate. Da, noi am criticat modalitatea de modificare a Constituţiei. Totuşi, Comisia de la Veneţia a APCE a recunoscut legalitatea deciziei Curţii Constituţionale. Codul Electoral deja a fost modificat. Mecanismul alegerilor a fost deja lansat. Structurile internaţionale vor monitoriza procesul electoral. Ne place sau ba, dar decizia CC a fost recunoscută drept legală, aşadar scrutinul va avea loc în orice circumstanțe.
Cine falsifică alegerile?
A doua „poantă” promovată de domnii comunişti şi unii foşti membri de vază ai acestui partid, este falsificarea inevitabilă a alegerilor.
Acest laitmotiv îl auzim de 25 de ani de la independenţa Moldovei. Însă în acest plan comuniştii îşi permit o incoerenţă crasă. Se ştie că şefia CEC-ului este exercitată de Alina Russu, o reprezentantă a PCRM. Dacă alegerile vor fi falsificate, cine va fi principalul vinovat? Va fi Partidul Comuniştilor! Asta e.
Dar să presupunem — dar haideţi, fără sarcasm! — că într-adevăr comuniştilor le pasă de destinul democraţiei moldoveneşti. În aşa caz, de ce anume Partidul Comuniştilor nu a fost deranjat de falsificările comise la alegerile parlamentare din anul 2014 şi îi deranjează atît de mult falsificările de la alegerile prezidenţiale din 2016?
Oare chiar pentru faptul că la cele din urmă ar putea învinge reprezentantul opoziţiei? Şi de ce ziarul „Comunistul” loveşte cel mai puternic în opoziţia de sînga şi, practic, nu atinge guvernarea? Să fie chiar „păpuşarul” care le-a interzis să o facă?
Pentru completarea tabloului ipocriziei conduceri acestui partid, le voi aminti cititorilor că în noiembrie 2014 reprezentanţii PCRM în CEC au votat pentru excluderea partidului lui Usatîi din cursa electorală! De fapt, comuniştii alături de partidele din Alianţă, au participat la falsificarea alegerilor. Astăzi ei fac acelaşi lucru: desfăşoară o campanie prin care îndeamnă electoratul de stînga să nu participe la alegeri, deci – să nu-l susţină pe candidatul de stînga care are cele mai mari şanse la victorie din primul tur.
Ce-o fi dac-o fi…
În cazul în care comuniştii ar fi realmente îngrijoraţi de eventualele falsificări, în primul rînd ar curăţa listele electorale de suflete moarte, ar deschide secţii de votare în Rusia, ar „relansa” şi ar supraveghea funcţionalitatea registrului electronic al alegătorilor, le-ar permite jurnaliştilor să verifice semnăturile PDM.
La urma urmei, ar declara că în caz de falsificări masive, sînt gata să iasă la proteste împreună cu Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, PN, Platforma DA şi alte partide. Dar asta nu se întîmplă. S-au ascuns şi tac.
Triumful absusrdului
De fapt, dacă e să stai să analizezi, apelul comuniştilor la boicotarea alegerilor nu este altceva, decît triumful absurdului.
Haideţi să ne gîndim: cum va rezolva boicotul problema falsificărilor şi legalităţii alegerilor? De parcă dacă electoratul de stînga nu va participa la scrutin, preşedintele ales va deveni în mod automat legal? Sau asta va influenţa cumva corectitudinea alegerilor?
Este important şi un alt aspect. Să admitem că din 60% de alegători, care de regulă participă la alegeri, 10% vor ignora scrutinul. Ei şi? Oare chiar cineva crede cu tot dinadinsul că prin acest “boicot parţial” alegerile vor fi compromise sau vor fi recunoscute drept nevalabile?
Clar că nu. Ele vor avea loc şi vor fi recunoscute drept valabile. Să vă explic şi motivul. Procentul de participare la alegeri a fost redus de la 51% pînă la 34%. Cu boicotare sau fără, structurile internaţionale vor recunoaşte valabilitatea alegerilor, ţinînd cont şi de faptul că la ele participă majoritatea partidelor.
Totuşi, deoarece apelul la boicotare vine din partea PCRM – un partid de stînga – alegerile vor fi boicotate, în primul rînd, de alegători de stînga care formal ar putea vota pentru un candidat de stînga. Cei de dreapta anume vor veni, vorba ceea, într-un singur bloc fiindcă pe ei nimeni nu-i îndeamnă la boicoturi!
Altfel spus, boicotul reprezintă un mecanism lansat de PCRM, de minimalizare a şanselor candidaţilor de stînga de a-i învinge pe cei de dreapta.
Cam atît! Şi în aşa caz, care-i diferenţa cine va învinge la aceste alegeri — Sandu, Lupu sau Leancă. Clar este una: ei vor continua să jefuiască poporul şi să promoveze politica Alianţei.
În cazul în care comuniştii s-ar preocupa într-adevăr de viitorul Moldovei, ar putea să-l sprijine pe Dodon sau Ciubaşenco. Or, l-au susţinut doar în 1996 pe Lucinschi împotriva lui Snegur!
Absurditatea poziţiei PCRM este evidentă şi din alt aspect. Dacă va învinge un candidat al lui Plahotniuc, va fi el recunoscut de PCRM sau nu? Sînt gata să pariez, că da!
Şi dacă va învinge un candidat de stînga care va dizolva Parlamentul, vor merge comuniştii la alegeri parlamentare? Or, acestea din urmă vor fi şi ele ilegale, pentru că vor fi declanșate de un preşedinte „ilegal”…
„Tema pentru acasă” de la oligarhi
Este clar că oligarhii se tem ca de foc de alegerile directe ale preşedintelui ţării. Or, alegerile directe înseamnă mereu un risc că funcţia principală în ţară va fi preluat de o persoană necontrolată de ei, care mai apoi a putea merge împotriva lor. Multiple studii confirmă că în aşa numitele ţări tranzitorii, oligarhii încearcă să construiască un sistem de guvernare parlamentar, în cadrul căruia prin fracţiunile parlamentare controlate, ei pot să numească în funcţii de prim-ministru şi preşedinte nişte marionete lipsite de voinţă. Iată de ce în ţările unde poporul a avut posibilitatea să-şi aleagă de sine stătător preşedintele (Rusia, România, Polonia, Belarus), oligarhii au fost înlăturaţi de la putere.
Aşadar, esenţa apelului la boicot este evidentă. „Păpuşarul” i-a promis Victoriei Nuland că un „candidat pro-rus” nu va deveni preşedinte al ţării. De atîta încearcă prin toate modalităţile să-i lase pe candidaţii de stînga fără şanse de a cîştiga alegerile.
În acest scop, în calitate de berbec este folosit PCRM, care în prezent are un rating de 8-10%. Calculul este simplu: dacă 10% din alegători, dispuşi să-şi dea votul pentru PCRM vor ignora alegerile, candidatul de stînga nu va învinge din primul tur. Şi probabil va pierde în al doilea. Astfel, victoria va reveni sau lui Lupu, sau lui Sandu, ceea ce în principiu este una şi aceeaşi.
Totuşi, de ce PCRM face aceste jocuri? La ce bun partidul să consolideze puterea Alianței şi a lui Plahotniuc?
La această întrebare am dat răspuns încă în anul 2013. Partidul Comuniştilor este totalmente controlat de Plahotniuc. De aceea astăzi formaţiunea face sîrguincios „tema pentru acasă” de la oligarh privind boicotarea alegerilor.
Probabil, Voronin speră că după alegeri „păpuşarul” va forma un nou Guvern şi comuniştii vor avea şi ei acolo vreo două portofolii.
„Şi cum rămîne cu poporul?”, va întreba un cititor naiv. Cum rămîne cu poporul? A răbdat şi va mai răbda!