Parada minciunilor electorale: Ce poate face de fapt președintele

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mi-am rezervat ceva timp ca să analizez programele electorale ale candidaţilor la funcţia de preşedinte al R. Moldova din perspectiva prerogativelor pe care le are şeful statului potrivit Constituţiei. Este foarte multă lirică şi foarte puţine lucruri concrete sau angajamente asumate în faţa cetăţenilor.

Mă voi opri în cele ce urmează la câte un punct din programele electorale ale concurenţilor înscrişi în cursă şi voi explica de ce sunt doar vorbe goale aceste promisiuni. Încerc în felul acesta să le explic oamenilor ce poate face şi ce nu poate face un preşedinte al R. Moldova, aşa încât să poată discearnă adevărul de minciună sau promisiunile deşarte care nu vor putea fi realizate niciodată.

Marian Lupu – modernizarea caselor de cultură, motivarea suplimentară a lucrătorilor din domeniul culturii, reabilitarea obiectivelor culturale şi turistice.

Potrivit Constituţiei, şeful statului are atribuţii în domeniul politicii externe şi apărării. Ce legătură are preşedintele ţării cu modernizarea caselor de cultură?! Există cumva la preşedinţie un fond, un buget care prevedere renovarea caselor de cultură şi încă nu am aflat despre asta?! Sigur că nu există. Este simplu populism.

Mihai Ghimpu – promovează unirea R. Moldova cu România.

Dar preşedintele ţării nu poate face Unirea, el doar poate pregăti acest proces. Acest lucru a fost recunoscut chiar de liderul PL Mihai Ghimpu într-o recentă dezbatere electorală. Liberalul a preluat mesajul organizaţiilor unioniste de la Chişinău care pe parcursul anului au realizat mai multe spoturi în care vorbesc despre beneficiile reunirii. Unirea se va decide printr-un referendum, aşa că, atenţie la mesajele unioniste din spaţiul public.

Iurie Leancă – voi construi o Moldovă prosperă, în care cei plecaţi în străinătate să se poată întoarce acasă, la părinţi şi copiii lor.

Care sunt prerogativele concrete pe care le are şeful statului pentru a-i readuce acasă pe cei plecaţi la munci peste hotare? În Constituţie nu este scris nimic despre asta. E adevărat, şeful statului poate veni cu iniţiative legislative, dar, pentru ca ele să fie susţinute, este nevoie de o majoritate parlamentară în favoarea preşedintelui ţării. Are liderul PPEM o asemenea majoritate în Parlament? Cred că ştim cu toţii răspunsul.

Inna Popenco – promite pâine la 2 lei, locuinţe sociale pentru bugetari şi familii tinere cu plăţi lunare de 300 de lei, magazine sociale în toată ţara

Aceste promisiuni sunt populisme murdare, pentru că preţul la pâine nu este stabilit de şeful statului. Preşedintele nu oferă locuinţe sociale pentru bugetari sau familii tineri, nu construieşte magazine sociale. Acestea sunt iniţiative care se pot realiza fie la nivel de Guvern fie la nivel de autorităţi locale, dar nicidecum la nivel de preşedinţie.

Dumitru Ciubaşenco – semnarea decretului de dizolvare a Parlamentului. Acesta nu va fi Decretul unui preşedinte, ci Decretul întregii naţiuni.

Potrivit Constituţiei, şeful statului nu are atribuţii de a semna un astfel de decret. Parlamentul poate fi dizolvat dacă după două tentative nu a fost ales prim-ministrul. Şeful statului poate solicita organizarea unei şedinţe extraordinare a Parlamentului, poate participa la şedinţele Guvernului, poate avea adresări către naţiune, poate semna decrete, dar nu decrete de dizolvare a Parlamentului. Este iarăşi vorba de populism. Nu vă lăsaţi manipulaţi cu asemenea speculaţii.

Maia Sandu – Voi numi şi voi propune în funcţii de răspundere doar oameni integri, care nu au comis sau tolerat acte de corupţie (Prim-ministru, Procuror general, Şef al autorităţii naţionale pentru integritate, director al Serviciului de informaţii şi securitate, judecători, preşedinţi şi vicepreşedinţi de instanţe, inclusiv la Curtea Supremă de Justiţie, diplomaţi). Voi scoate Procuratura Generală de sub influenţa politicului şi a intereselor criminale şi voi lupta cu judecătorii corupţi din sistem.

Potrivit interpretărilor Curţii Constituţionale, şeful statului este obligat să se supună majorităţii parlamentare la desemnarea candidaturii pentru funcţia de prim-ministru, deşi acest lucru nu este specificat în Constituţie. Pentru ca procurorul general să fie numit de şeful statului, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, este nevoie de modificarea Constituţiei în acest sens. Actuala majoritate parlamentară este gata să facă aceste modificări? Mai degrabă că nu. Şi atunci aceste promisiuni despre care vorbeşte candidatul unic al PAS, PPDA şi PLDM, Maia Sandu, le poate realiza doar după ce în Parlament va exista o majoritate favorabilă ei, o majoritate care să o susţină. Până atunci, puţine şanse.

Igor Dodon – interzicerea cetăţeniei duble pentru persoanele cu funcţii de răspundere, interzicerea unionismului, pensiile trebuie majorate de două ori pe an, iar cuantumul acestora trebuie să depăşească minimul de trai.

În programul electoral al candidatului PSRM sunt mai multe lucruri care urmează a fi interzise, decât iniţiative care să fie realizate. Legat de dubla cetăţenie pentru persoanele cu funcţii de răspundere, există o hotărâre a CEDO care îi protejează. Respectiv, nicio altă lege din R. Moldova nu poate interzice acest lucru. Interzicerea unionismului?! Sunt iarăşi vorbe goale, pentru că este nevoie de o lege care să fie aprobată în Parlament. Preşedintele ţării nu poate vota legi, doar deputaţii au acest drept. Despre pensii şi alte promisiuni de acest gen, aceste subiecte ţin de Guvern sau Parlament, nicidecum de Preşedinţie. Şeful statului poate avea iniţiative, dar ele trebuie susţinute prin vot în Parlament.

Silvia Radu – Preşedintele va iniţia reforme economice pentru dezvoltarea ţării în beneficiul cetăţenilor! Bunăstarea cetăţenilor contează! Locurile de muncă contează! Voi elimina barierele birocratice şi administrative în calea dezvoltării întreprinderilor.

Acestea sunt iniţiative care ţin de Guvern şi Parlament. Şeful statului poate avea iniţiative, dar ele trebuie susţinute prin vot în Parlament. Are Silvia Radu o majoritate favorabilă în Parlament? Evident că nu!

Maia Laguta – vine iarna, ştiu foarte bine în ce situaţie sunteţi, trăiesc viaţa voastră. Eu sunt unica şansă.

Candidata nu a prezentat un program electoral. Am redat doar o frântură din discursul pe care l-a avut la postul public de televiziune în cadrul rubricii de prezentare a platformei electorale. Sincer, aşa şi nu am înţeles ce are de gând să facă Maia Lagura dacă ajunge preşedintă.

Ana Guţu – Unirea – Voi contribui la crearea cât mai urgentă a Fondului Unirii cu cel puţin 10 miliarde de euro pentru următorii trei ani, din care să fie plătite pensii şi salarii la nivelul celor din România, să fie construite drumuri europene ca în România, să fie reconstruite şcoli, grădiniţe şi spitale.

Candidata partidului Dreapta mi s-a părut că are un program electoral bine structurat, bazat pe iniţiative concrete, dar care iarăşi este nevoie să fie susţinute în Parlament, cum ar fi Legea Lustraţiei, de exemplu. Tot ce poate face preşedintele unionist este să pregătească unirea, nicidecum să o înfăptuiască. Pentru a înfăptui Unirea este nevoie de voinţa poporului, exprimată printr-un referendum. Aşa consider că este cel mai corect.

Valeriu Ghileţchi – mă angajez să apăr integritatea si interesele familiei. Voi pleda pentru susţinerea familiilor, în special a celor cu mulţi copii, pentru o creştere sănătoasă a copiilor noştri, inclusiv protecţia lor de abuzuri şi violenţă.

Candidatul independent pare să confunde instituţia prezidenţială cu Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Aşa cum am spus şi în privinţă programelor altor candidaţi, iniţiativele pe care are preşedintele, urmează a fi aprobate în Parlament. Asta este una dintre marile probleme în a realiza angajamentele asumate în campania electorală.

Îndemnul meu este să citiţi întotdeauna printre rânduri, să fiţi atenţi la ce vă promit concurenţii electorali şi mai ales dacă aceste promisiuni pot fi realizate. Deocamdată, ceea ce observăm cu ochiul liber de la alegeri la alegeri este că programele electorale arată extrem de frumos doar pe hârtie, pentru care se cheltuie zeci de mii de lei. În realitate, promisiunile electorale rămân doar la nivelul vorbelor, al vorbelor goale.

Elena Robu


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...