Opinie: Dacă nici toamna aceasta nu folosim corect decizia de a face schimbarea, la 30 de ani de la independență, tot numai din dicționar o să aflăm ce înseamnă democrație

by D M
Distribuiti mai departe...

„Dacă nici toamna aceasta nu folosim corect decizia de a face schimbarea, la 30 de ani de la independență, tot numai din dicționar o să aflăm ce înseamnă democrație”, scrie unul dintre liderii Partidului Nostru Elena Grițco, pe pagina sa de Facebook.

“Ziua internațională a democrației ne amintește pentru a 29-a oară ca în Moldova forma respectivă de organizare a statului nu există. Ca să înțeleagă definiția acestui cuvânt, cetățeanul nostru trebuie să deschidă dicționarul”, mai adaugă Grițco, în opinia căreia, problema orânduirii proaste a lucrurilor în Moldova constă în cei aflați la putere, în frunte cu șeful statului, Igor Dodon.

“Într-o țară guvernată de un președinte-kuliok, cel mai indicat ar fi să spunem că forma de guvernare este sclavagism sau burghezie, pentru că aici cei care ar trebui să fie stăpâni sunt săraci, iar “supușii” lor – bogați. Pensionarii noștri vând verdețuri la colț de stradă, în timp ce șeful statului merge în vacanțe luxoase. Într-o țară guvernată de un președinte-kuliok, deputați delegați în Parlament de către popor se vând ca prostituatele pe marginea drumului. O țară guvernată de un președinte-kuliok, iar până acum, de profesorii acestuia în a fura, ocupă locul cinci în topul statelor împotriva cărora CEDO a pronunțat cele mai multe hotărâri. Iar dosarului pe care Renato Usatîi l-a câștigat recent în aceeași instanță este o nouă dovadă. Paradox, nu? Din păcate așa este și depinde doar de noi dacă mai acceptăm acest paradox în viețile noastre ca pe o normalitate. Dacă nici toamna aceasta nu folosim corect decizia de a face schimbarea, la 30 de ani de la independență, tot numai din dicționar o să aflăm ce înseamnă democrație”, își încheie postarea Elena Grițco.

 
 

Ziua internațională a democrației ne amintește pentru a 29-a oară ca în Moldova forma respectivă de organizare a…

Gepostet von Elena Gritco am Dienstag, 15. September 2020

 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.