Cuvântul de ordine al procesului centripet de formare a așa numitei „majorității formale” în Parlamentul Republicii Moldova a fost ȘANTAJUL.
Șantajul este materia lipicioasă cu ajutorul căreia stăpânul Partidului Democrat a tras, rând pe rând, în gaura neagră a interesului său, ca întrun vârtej, lideri de partide, grupuri parlamentare, deputați.
Oligarhul rămas la libertate își dă seama că pentru el, înaintarea Republicii Moldova pe un trend pro-european accelerat și necontrolat, riscă să-i întreruptă categoric această stare dacă nu insistă să-și ducă Planul până la capăt.
Însuși Planul prevede aducerea la finalitate a următoarelor trei sarcini tactice de etapă – componente ale unui obiectiv strategic major:
- Impunerea în 2015 a Partidului Democrat în rol de forță politică-hegemon în Republica Moldova și preluarea controlului asupra Parlamentului, Puterii Legislative – sarcină realizată;
- Obținerea în 2016 a controlului asupra puterii Executive – Guvernului și Președinției (după luarea în captivitate, între 2009-2013, a Puterii Judiciare), sarcină în curs de realizare;
- Instaurarea, cel puțin pentru următorii trei ani, în Republica Moldova a unei dictaturi disimulate a lui Plahotniuc sub umbrela politică a Partidului Democrat (model – Putin și umbrela politică a partidului „Rusia Unită”) și „asigurarea de condiții” în vederea perpetuării cât mai îndelungate la putere pe același model putinist rusesc „a democrației controlate” de esență oligarhică – sarcină pentru perioada 2016-2018.
Acum la început de an 2016, planul lui Plahotniuc de putinizare a Republicii Moldova se află exact la jumătate de drum. Banda lui de pirați este tocmai prinsă în aruncarea energică a otgoanelor și căngilor pentru a lua în abordaj vasul-amiral al Puterii – Guvernul RM.
Ca să ajungă aici, oligarhul a „lucrat” întregul an 2015. Operațiunea era imposibilă fără ajustarea la propriile interese a componentelor politice ale Parlamentului.
Urmărirea (filarea), hăituirea, umilirea cu dejecții și arestarea ritualică a prostănacului, înfumuratului pungaș de Filat și distrugerea Partidului Liberal Democrat a fost una dintre operațiunile de succes ale anului.
Cazul a luat multă vreme și ar fi luat și mai multă dacă nu-l avea în slujbă pe Ghimpu. Anume Ghimpu l-a ajutat pe Plahotniuc să-l atragă în capcană pe Filat, acesta jucând în decembrie 2014 masca politicianului preocupat de lupta cu corupția, interpretată „grațios” în sceneta aducerii în R.M. a unui procuror european, ca precondiție a formării AIE-3.
„Principialitatea” lui Ghimpu l-a ajutat pe Plahotniuc să-l atragă pe Filat în mrejele unei guvernări de alianță disimulată cu comuniștii. Filat a crezut că alianța este un fel de cartel încheiat între cei doi oligarhi cu scopul 1. Asimilării (fiecare pe partea lui) a Miliardului furat din Banca Națională și a Aeroportului Internațional Chișinău; 2. Creării unui culoar de stabilitate fragilă de guvernare numai bun extragerii altor miliarde din Bugetul de Stat, drept „combustibil” pentru alegerile locale din vară și 3. Concentrarea (fiecare pe partea lui) pe asaltul asupra puterii locale în alegerile din iunie, ca test a viitoarelor (re)distribuiri de „competențe și responsabilități” la nivel central. Era acceptată și „vacanța” din careul de ași a clounului Ghimpu, căruia i s-a îngăduit să-și asigure (cu ajutorul lui Dodon și Usatâi) prelungirea mandatului lui Chirtoacă la primăria capitalei.
De dragul cimentării înțelegerii de cartel cu Plahotniuc, Filat a acceptat să plătească mai întâi tributul de sânge al partidului său prin sacrificarea pidosnică a lui Iurie Leancă și scoaterea urâtă din echipa de guvernare a Maiei Sandu, precedată de alungarea batjocoritoare din „echipa Gaburici” a candidatului la funcția de ministru al Justiției, Oleg Efrim. Cu gândul că va fi lăsat în continuare să fure cum a furat și, poate, cine știe, să fie lăsat să revină în una dintre cele două funcții-cheie ale Puterii Executive – prim-ministru ori Președinte, Filat nu a ezitat să-și jertfească, în modul cel mai josnic, colegii.
Această alianță pe dos (Filat + Plahotniuc (Ghimpu, Voronin, Dodon) a lucrat cu mare succes pentru Plahotniuc și Ghimpu, mai puțin pentru Filat.
Partidul Democrat și sateliții lui i-au aplicat lovituri dureroase, strâmtorându-l categoric, dar și obraznic în multe teritorii pe care le controla. Filat a simțit că îi fuge pământul de sub picioare, dându-și seama că înțelegerea de cartel nu este dintre dânsul și Plahotniuc, ci dintre Plahotniuc și Ghimpu cu Voronin.
Era însă prea târziu. Plahotniuc nu numai că la umilit în alegeri pe Filat, el l-a lăsat să se expună și să-și manifeste instinctele de borfaș, din noiembrie 2014 și până în 15 octombrie 2015 a avut o perioadă extrem de prețioasă și rodnică pentru acumularea de fapte compromițătoare și completarea arsenalului său de bază în lupta pentru dominația politică – dosarele.
Dosarele sunt praful de pușcă din care se face arma șantajului – cea mai eficientă în lupta politică a lui Plahotniuc contra concurenților săi și asigurarea dominației lui în Republica Moldova, construind modelul Putin de administrare.
Prin șantaj, Plahotniuc și l-a pus la picior pe Filat, ca până la urmă să-l trimită după gratii. Prin șantaj Plahotniuc i-a domesticit pe Ghimpu, Voronin și Dodon, transformându-i în valeți supuși și buni servitori. Prin șantaj și corupere și-a construit imperiul mediatic și a pus stăpânire pe tot domeniul judecătoresc și de justiție.
Am putut observa pe parcursul anului 2015 câte „minuni” poate face arma șantajului.
Prima condiție ca această armă să funcționeze este disponibilitatea materialului șantajabil. În Republica Moldova, funcționari și politicieni șantajabili sunt în cantități mult mai mari decât humusul proslăvit al Basarabiei și tendința de creștere a primului și descreșterii a celui de-al doilea este invers proporțională.
A doua condiție este existența unei forțe criminale care sub acoperirea activității politice să „administreze” acest material, convertindu-l în armă de atac și asigurându-și în prealabil „imunitatea” în fața legii, prin acapararea instituțiilor care ar trebui să o vegheze. Această forță este întruchipată astăzi de Partidul Democrat și acoliții lui din PL, PCRM, PSRM, toate subordonate intereselor lui Plahotniuc.
Întrun stat acaparat de bande oligarhice, un stat eșuat, cum bine au observat mai multe personalități politice și analiști de peste hotare, dosarele asigură puterea acestei forțe criminale, sparge zidurile de rezistență ale concurenților politici șantajabili și cu resturile acestor ziduri se fac treptele de înălțare către culmile unei puteri autocrate – antidemocratice, antieuropene și antinaționale. Ele sunt 56 la număr, aceste trepte zămislite din tina murdară a șantajului.
Azi, 13 ianuarie 2016, Partidul Democrat, lăsându-și slugile în așteptare la poarta lui cea nouă, va „decide” cine să fie candidatul la postul de prim-ministru pe care cele 56 de trepte plămădite din șantaj vor avea „onoarea” să îl înalțe în fruntea Executivului.
Că va fi Plahotniuc, că va fi Candu, că va fi oricine din banda PD, nouă ne este totuna – nimeni nu va lucra pentru cetățeni pentru că nimeni nu se va abate de la Planul strategic al oligarhului. Marian Lupu, sluga cea mai perfidă a păpușarului se arată optimist în privința numărului de trepte. El spune că s-ar putea să fie mai multe. Îl credem pe cuvânt. În Parlament există încă destul material șantajabil din care să se construiască trepte de „nădejde” către Președinție – ultima redută din rămășițele încă necucerite ale statului pro-european Republica Moldova care, așa cum prevede Planul, trebuie să cadă.
Va lăsa oare poporul ca o majoritate șantajabilă să guverneze Republica Moldova?