O femeie din Soroca a căzut într-o fântână de 12 metri. Din fericire, nu a pățit nimic

O femeie din Soroca a căzut într-o fântână de 12 metri. Din fericire, nu a pățit nimic

O femeie în vârstă de 36 de ani a fost salvată în această dimineață de salvatorii Unității de salvatori și pompieri din orașul Soroca, după ce aceasta a căzut într-o fântână publică cu adâncimea de 12 metri.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a fost solicitat pentru intervenție la ora 7.25 minute. La fața locului a lucrat un echipaj de pompieri, care a reușit în mai puțin de 5 minute să scoată victima.

Din primele informații s-a stabilit că fântâna avea apă, iar femeia nu a primit traumatisme. Persoana a fost investigată de o echipă de medici solicitați la locul incidentului, însă nu a fost nevoie de spitalizarea acesteia.

Toate circumstanțele cazului urmează a fi stabilite ulterior.

Potrivit datelor IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 30 situații de risc.

0