Candidatul Partidului Șor la funcția de primar al capitalei, exclusă din cursă. Reacția Reghinei Apostolova

Candidatul Partidului Șor la funcția de primar al capitalei, exclusă din cursă. Reacția Reghinei Apostolova

Candidatul Partidului Șor la funcția de primar al capitalei, Reghina Apostolova, a fost exclusă din cursa electorală pentru fotoliul de primar general de Chișinău. Judecătoria Centru admis cererea depusă de Consiliul Electoral de Circumscripție privind finanțarea din exterior a candidatului. După anunțarea deciziei, Apostolova a spus că a simțit în această campanie electorală „simpatia chișinăuienilor”, iar asta înseamnă că concurenții săi s-au speriat.

Decizia Judecătoriei Centru poate fi atacată în instanța ierarhic superioară.

Vedeți și: Consiliul Electoral a luat o decizie care o vizează pe candidata Partidului Șor. Ar putea fi solicitată anularea înregistrării Reghinei Apostolova

Avocatul Partidului Unității Naționale, care a sesizat Consiliul Electoral de Circumscripție Chișinău pe cazul finanțării din străinătate cu 200.000 de lei a candidatului Partidului Șor, s-a arătat mulțumit de decizia luată.

De altă parte, Reghina Apostolova a spus că „în țara noastră legile sunt tratate diferit” în funcție de cine sunt și în favoarea cui sunt luate. Avocații acesteia au anunțat că vor contesta decizia.

Este de menționat că aceasta nu este prima dată când un candidat al partidului primarului de Orhei, Ilan Șor, este exclus din cursa electorală. În campania prezidențială din 2016, candidatul formațiunii Inna Popenco la fel a fost exclusă din alegeri. Nici atunci, nici acum însă, reprezentanții partidului nu s-au arătat prea scandalizați de acest lucru.

0