Numărul accidentelor rutiere, în creştere în capitală. 40 de accidente majore şi 362 – minore, timp de o săptămână

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Peste 360 de accidente rtiere minore şi 40 de accidente rutiere majore au avut loc în capitală pe parcursul săptămânii precedente, fiind înregistrată o creştere atât la incidentele minore, cât şi la cele majore. În total, în urma celor 40 de accidente rutiere majore, 44 de persoane au fost traumatizate, iar opt dintre ele se află în stare gravă. Despre aceasta a informat în cadrul şedinţei săptămânale a direcţiilor şi serviciilor primăriei, şeful adjunct al Poliţiei capitalei, Silviu Muşuc.

Potrivit lui Muşuc, pe parcursul săptămânii trecute, în Chişinău, au fost loviţi 14 pietoni, dintre care şapte pe trecerea pietonală şi alte şapte în afara ei. În cele 40 de accidente majore, în 3 cazuri nu a fost respectată distanţa, iar în 9 cazuri s-a stabilit depăşirea vitezei. Cinci conducători auto se aflau în stare de ebrietate.

„Dacă facem o comparaţie cu anii precedenţi sau săptămâna precedentă, avem o creştere considerabilă la accidentele rutiere majore”, a precizat Silviu Muşuc.

„De obicei, este fenomenul de accidente rutiere de primăvară, după iarnă. La noi accidentele toamna se înteţesc. Nu-mi dau seama ce măsură ar putea fi întreprinsă”, a menţionat, la rândul său, primarul general interimar Nistor Grozavu.

De la începutul anului au fost înregistrate 1.022 de accidente rutiere, soldate cu decesul a 49 de persoane şi traumatizarea a 1.177 de persoane.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...