(VIDEO) TOP Box-Office: Cinci cele mai urmărite filme în weekend

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Odată cu apropierea Halloween-ului, noul film de groază „Happy Birthdead” s-a instalat pe primul loc în box-office-ul nord-american în primul weekend în cinematografe, împingând pe locul al doilea „Blade Runner 2049”, potrivit cifrelor provizorii publicate duminică de compania Exhibitor Relations.

Produs de Jason Blum, regizorul seriei „Paranormal Activity”, „Happy Birthdead” spune povestea Teresei, o elevă de liceu interpretată de Jessica Rothe, care descoperă că retrăiește aceeași zi, încheiată cu moartea sa subită , înjunghiată de un psihopat mascat.

Filmul, în regia lui Christopher Landon, cu o distribuție din care se remarcă Israel Broussard și Ruby Modine, a obținut încasări de 26,5 milioane de dolari în cele trei zile ale primului său weekend în cinematografe.

Blade Runner 2049„, continuarea peliculei cult al lui Ridley Scott, cu Harrison Ford și Ryan Gosling în rolurile principale, a cărui acțiune se desfășoară la trei decenii după evenimentele din primul film, a obținut 15,1 milioane de dolari în acest weekend și încasări totale de 60,5 milioane de dolari în primele două săptămâni de proiecții în sălile de cinema.

Pe locul al treilea figurează „The Foreigner„, o nouă intrare în clasament, cu 12,8 milioane de dolari încasați după primul weekend pe ecrane. Acest thriller anglo-chinez, în regia lui Martin Campbell, cu Jackie Chan și Pierce Brosnan în rolurile principale, spune povestea unui proprietar de restaurant din cartierul Chinatown din Londra, care încearcă să-i găsească pe teroriștii irlandezi responsabili pentru moartea fiicei sale.

Filmul de groază „It„, o adaptare după o carte semnată de cunoscutul autor de thrillere Stephen King, recade pe locul al patrulea, cu încasări de 6,05 milioane de dolari și un total de 314,9 milioane în șase săptămâni de proiecții.

Pe poziția a cincea se află „The Mountain Among Us„, de Hany Abu-Assad, cu 5,6 milioane încasări și 20,5 milioane în total. Filmul spune povestea a doi străini — interpretați de Kate Winslet și Idris Elba — care încearcă să supraviețuiască după un accident de avion, în mijlocul unui lanț de munți înzăpeziți.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...